21 de moduri de a înflori până la 45 de aniMostră

Alege bucuria
Bucuria este cea care face diferența în viața unei femei creștine. Este dovada faptului că Dumnezeu lucrează în ea. Bucuria nu ignoră tragedia sau încercările vieții. Nu înseamnă să prefaci un zâmbet. Nu este un sentiment trecător, ci o recunoaștere a dragostei și a speranței. Este cel mai sigur lucru din interiorul nostru: Dumnezeu este Ajutorul nostru, Izbăvitorul nostru. Atunci când, într-o singură mână, ții și tragedia și bucuria, restaurarea va veni. Atât acum, cât și în ceea ce va urma. Noi ne-am născut pentru a adăposti bucuria adânc în inimile noastre.
Iacov 1 ne invită să socotim totul ca o mare bucurie. În banal, în imprevizibil, în întorsături neprevăzute ale poveștii, găsim bucurie când ne aducem aminte că aceasta nu este casa noastră, iar iubirea are ultimul cuvânt. Bucuria nu necesită îndepărtarea necazurilor din viața noastră, ci, mai degrabă, savurarea oricărui dar bun în vremuri întunecate.
Îl iubim și ne încredem în El, chiar dacă nu Îl vedem. Rezultatul? Nu o credință oarbă, ci o revărsare a bucuriei, o bucurie de nedescris. Ne bucurăm de Cine este El și de ceea ce a făcut. Nu negăm greutățile, ci rămânem credincioase bucuriei Domnului. Tăria și salvarea noastră.
Bucuria nu se bucură de realitățile situației în care ne aflăm. Ea celebrează adevărul Raiului. Adevărul suveranității și bunătății lui Dumnezeu. Putem facem liste, enumerând motive pentru care viața ne-a lovit pe toate părțile, sau putem socoti totul ca o mare bucurie. Fiecare încercare. Fiecare durere. Ne bucurăm pentru că Dumnezeu nu irosește nimic. Nici măcar un lucru.
Bucuria este un dar. Este un dar care se găsește din plin în lumină, dar care este cel mai prețios și valoros atunci când este găsit în întuneric. Este un dar nu numai pentru propria noastră inimă, ci și pentru cei din jurul nostru. Îi invită pe alții la picioarele lui Isus pentru a experimenta iubirea și îndurarea Sa. Pentru a gusta din harul mântuirii Sale.
Scriptura
Despre acest plan

Mai mult decât a ține o cură de detoxifiere, fiecare femeie poate lua măsuri intenționate pentru a fi purtătoare a imaginii pe care Dumnezeu, în mod unic, a intenționat-o pentru ea. În fiecare zi a acestui plan de 21 de zile, ne vom adresa problemelor noastre și vom alege noi obiceiuri care ne invită sufletele să prospere. Indiferent dacă ești o femeie de 20, 30 sau 40 de ani, Dumnezeu are suficiente resurse de bunătate, înțelegere și restaurare pentru ca tu să înflorești în sezonul vieții tale.
More