21 de moduri de a înflori până la 45 de aniMostră

Găsește un mentor
Aveam 17 ani. Am intrat în biroul ei și am întrebat-o dacă putem bea o cafea. Am schimbat câteva vorbe, numerele de telefon și ne-am întâlnit o săptămână mai târziu. Mi-am împărtășit visurile, ideile și problemele mele complicate. Ea a ascultat. A zâmbit. A pus întrebări. Ceea ce a luat naștere a fost o relație care s-a dovedit a fi la fel de utilă precum o busolă și la fel de prețuită precum cele mai frumoase bijuterii. Înțelepciunea și bunăvoința ei au fost un dar pentru sufletul meu tânăr. Cu trecerea timpului, cu greu luam o decizie fără a-i cere sfatul înțelept cu privire la diverse probleme. Niciodată nu mi-a spus ce să fac. În schimb, îmi arăta ce să fac, cu bunătatea și experiența ei.
De nenumărate ori, în cartea Proverbe, suntem invitați să umblăm cu cei înțelepți. Ține seama la avertismentul lor. Învață din experiențele lor. Pe măsură ce facem asta, creștem în înțelepciune și înțelegere. Isus este sfătuitorul nostru suprem și se cuvine să-i ascultăm pe cei care Îl iubesc cu adevărat, care au purtat bătălii pe care noi încă le avem de dus. Femeile care sunt cu zece pași înainte sunt cele care împărtășesc biruințele, bunătatea și slava lui Dumnezeu în moduri care încurajează credința noastră în creștere. Adesea, mentorii noștri sunt cei care ajută la cântărirea rezultatelor și oferă adevărul etern. În dragoste și intenții bune, ei se angajează să fie o voce a rațiunii.
Pe măsură ce timpul trece, este posibil să ne lăsăm în urmă mentorii și să ne căutăm alții noi, dar dintre toți cei care Îl iubesc și Îl urmează pe Isus, Evrei 13 spune: „Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață și urmați-le credința.”
În căutarea unui mentor, uită-te după florile care aduc rod în femeile înțelepte din jurul tău, care Îl iubesc pe Isus. Observi iubire? Bucurie? Pace? Răbdare? Bunătate? Generozitate? Înfrânare? Ea conduce, dar și urmează? Își crește copiii într-un mod care rezonează cu modul în care Dumnezeu te cheamă să îți crești propriii copii? Are o căsnicie sănătoasă? Are relații de prietenie înfloritoare? Este o femeie de cuvânt?
Apropie-te de ea. Ca în orice altă relație de prietenie, caută chimia. Cere-i să împărtășiți o oră și să savurați o cafea împreună. E o doamnă ocupată? Îi poți cere să te primească și pe tine la ceva ce face deja. În timp ce cauți să înflorești chiar acolo unde ești, umblă cu înțelepții. Nu este un efort atrăgător. Este unul străvechi. Unul care îți va crește credința.
Despre acest plan

Mai mult decât a ține o cură de detoxifiere, fiecare femeie poate lua măsuri intenționate pentru a fi purtătoare a imaginii pe care Dumnezeu, în mod unic, a intenționat-o pentru ea. În fiecare zi a acestui plan de 21 de zile, ne vom adresa problemelor noastre și vom alege noi obiceiuri care ne invită sufletele să prospere. Indiferent dacă ești o femeie de 20, 30 sau 40 de ani, Dumnezeu are suficiente resurse de bunătate, înțelegere și restaurare pentru ca tu să înflorești în sezonul vieții tale.
More