Semnul cruciiMostră

Și al Fiului

În timp ce ne coborâm mâna de la frunte la piept, rostim „și al Fiului”. ne îndreptăm atenția asupra lui Isus, Domnul și Mântuitorul nostru, și medităm la două adevăruri.

În primul rând ne aducem aminte de întrupare, de modul în care Dumnezeu s-a smerit și a devenit om. Isus a trăit printre noi, a umblat împreună cu noi, ne-a învățat, ne-a atins, a plâns și a râs împreună cu noi, fiind pe deplin Dumnezeu și pe deplin om. Scopul întrupării a fost acela de a deveni Mântuitorul lumii. A trăit sub lege și și-a dat viața ca sacrificiu pentru a face posibilă răscumpărarea noastră. Simplul gest de a ne coborî mâna de la frunte la piept întărește convingerea noastră că Isus a coborât din cer pe pământ.

Al doilea adevăr la care ne gândim este statutul lui de Fiu al Tatălui. Titlul de Fiu ne ajută să întrezărim caracterul atât de profund al Dumnezeului nostru iubitor. Este mai presus de capacitatea noastră umană să pricepem pe deplin natura acestei relații, dar găsim pasaje în Biblie care o ilustrează. Dintre aceste pasaje cel mai profund este, probabil, relatarea lui Luca despre Isus în grădina Ghetsimani. Isus, deși era pe deplin Dumnezeu, și-a luat totuși timp să cerceteze, să lupte și, mai apoi, să accepte voia Tatălui iubitor. Alegând să împlinească voia Tatălui, El nu numai că ne arată care este caracterul unui adevărat copil al lui Dumnezeu, ci și face posibilă împlinirea planului de salvare pe care îl avea Dumnezeu. Cât este de minunat faptul că sacrificiul Lui ne poate elibera pe toți și că, după ce și-a încredințat sufletul în mâinile sigure ale Tatălui, El a înviat.

Rugăciune

O, Domnul meu minunat,
Prietenul meu cel mai bun, Fratele meu, Mântuitorul meu!
Tu ești calea către Tatăl,
Tu ești calea pe care aleg să pășesc,
Tu ești Cel pe care aleg să îl urmez.
Când meditez la ce ai făcut pentru mine,
Nu pot decât să rostesc: „Mulțumesc!”
Ajută-mă să-mi trăiesc viața slujind plin de recunoștință.
Amin.