Vai de mine! Mostră

 Recunoaște-le

Deci cum ne vom ridica deasupra autocompătimirii și vom crește în credință când circumstanțe teribile vin în calea noastră? Iată primul pas:recunoaște-le. 

Autocompătimirea poate fi șireată. Poate să-mi apară în minte (și să rămână acolo!) înainte ca măcar să îmi pară rău pentru mine. Recunoști tu vreo unul din aceste gânduri de autocompătimire?

- Nimănui nu-i pasă și nu mă înțelege.

- Nu funcționează (variație: Cum se face că întotdeauna pentru ei funcționează dar pentru mine nu?)

- De ce nu mă ajută cineva? 

- De ce Dumnezeu îmi cere mie mai mult decât altora?

- E atât de greu! (Variație: Nimănui nu îi este atât de greu cum îmi e mie)

- Eu fac lucruri pentru alții, dar nimeni nu face vreodată ceva pentru mine.

- Ar fi bine dacă aș muri.

- Nu pot să fac nimic cum trebuie. 

- Am făcut tot ce-am știut să fac, dar nimic nu funcționează.

- Urăsc viața mea! Totul e greșit, nimic nu e bun! 

- Sunt atât de obosit(ă). 

- Nu mai pot. 

Destul de dureros să privești, așa e? Să știi asta:toată lumea a avut gânduri ca acestea. Bine ai venit în rasa umană. Dar cei care au biruit în viață nu au rămas în ele. Și nu pot birui acele gânduri decât dacă le identific! Dacă le las în pace în mintea mea, ele devin fortărețe. 

Din fericire, Dumnezeu spune că am arme să dărâm aceste fortărețe: „…noi dărâmăm argumente și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și luăm captiv orice gând ca să asculte de Cristos” (2 Cor. 10:5)