YouVersion
Pictograma căutare

Să ne pregătim inimile pentru Paște: meditații pentru Postul MareMostră

Preparing Our Hearts for Easter: A Lenten Devotional

Ziua 19 din 40

„Ziua 19: Robul Israel” De unde știm că Dumnezeu este bun? Isaia 49 începe ca o scrisoare trimisă tuturor popoarelor (v. 1, „ostroave … popoare depărtate”), dar este citită și ascultată de poporul Israel. Așadar scriitorul se adresează de fapt tuturor. Evreii fuseseră duși în exil, tânjeau să fie aduși înapoi și se întrebau de unde le va veni salvarea. Isaia face afirmația minunată că „robul” (v. 3), care a fost pregătit exact pentru acest moment, va fi acela care va aduce poporul înapoi, dar nu prin putere militară, ci prin puterea gurii lui (v. 2). Adică, ceea ce spune și face le va aduce o salvare reală, nu doar eliberare fizică. Încurcătura vine din faptul că acest rob misterios este numit Israel (v. 3) — și, deși este o persoană, este persoana ideală care întrupează toate caracteristicile pe care ar fi trebuit sa le aibă națiunea Israel. Pentru acest text trebuie să ne aducem aminte că poporul lui Israel ar fi trebuit să fie o binecuvântare pentru toate popoarele (Geneza 12), o poruncă pe care nu au îndeplinit-o niciodată. Atunci cine va face asta? Acest om ar trebui să fie perfect pentru a fi versiunea ideală a lui Israel și să nu-i salveze doar pe evrei — pentru ca Dumnezeu să fie într-adevăr glorificat (v. 3), ci va trebui să fie și „lumina neamurilor” (v. 6). Știm că Dumnezeu este bun deoarece deși a văzut caracterului încăpățânat al poporul Său și al restului lumii, i-a adus înapoi într-o relație cu el (v. 5). Cum? Traducerea noastră spune în v. 6, „ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului”, dar gramatica ebraică spune mai clar, „să fii mântuirea Mea până la marginile pământului.” Isus ca rob nu este doar calea spre mântuirea lui Dumnezeu, este chiar mântuirea — prin viața și moartea Sa. Rugăciune Doamne Isuse, rob suferind și Mântuitor, ne-ai adus înapoi într-o relație cu tine fiind salvarea noastră, cumpărându-ne cu prețul vieții tale, răscumpărându-ne de la moarte sigură. Dă-ne inimi de carne, înflăcărate de adevărul bunătății tale pe care o găsim în siguranța dragostei tale arătată prin moartea și învierea ta. În numele lui Hristos. Amin! Copyright (c) Redeemer Presbyterian Church

Despre acest plan

Preparing Our Hearts for Easter: A Lenten Devotional

Ce este Postul Mare? Este o perioadă în care anticipăm victoria luminii și a vieții lui Hristos asupra întunericului păcatului și al morții. Din Miercurea Cenușii până la Paște ni se amintește de realitatea neputinței noastre și a harului răscumpărător al lui Dumnezeu.

More

Aceste meditații au fost create de echipa Redeemer Presbyterian Church și au fost publicate inițial pe www.redeemer.com în 2012. Conținut pentru care s-a obținut aprobare.