Nu trebuia să fie astfel: O provocare de 5 zile de Lysa TerKeurstMostră

Învață să te lupți lupta ce bună

După meditația de ieri, probabil că te gândești… de ce ar crea Dumnezeu inimile noastre în perfecțiunea grădinii Eden cunoscând faptul că, din cauza eventualului păcat, noi nu vom locui acolo?

Vreau să spun că, din momentul în care Adam și Eva au păcătuit, oare nu ar fi putut Dumnezeu să scoată din inimile lor pofta de perfecțiune? Da, cu siguranță El ar fi fost în stare să facă asta. Însă scoțând cauza dezamăgirii noastre, ne-ar fi furat de asemenea și speranța glorioasă spre care ne îndreptăm.

Reține, aceasta este o istorie a dragostei. Și nu vom aprecia niciodată sau nu vom dori speranța Dragostei Adevărate, dacă iubirile mai mici nu dezamăgesc. Rănile profunde ale dezamăgirii, în orice domeniu din această parte a eternității, creează o nemulțumire față de această lume și ne împinge să tânjim după Dumnezeu Însuși—și după locul în care vom păși din nou prin grădină alături de El. 

Biblia începe cu cartea Geneza, cu întâia grădină a Edenului. Dar se încheie cu Edenul restaurat în ultimele capitole din Apocalipsa, ultima carte.

„Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El Își va întinde Cortul în mijlocul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s‑au dus.“ Cel Ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ (Apocalipsa 21:3-5 NTR)

Observă toate cuvintele folosite pentru a descrie lumea în care trăim acum: jale, strigăt, și durere. Dezamăgirea rostită adesea ne lovește în locurile cele mai dureroase. Totul de această parte a eternității este supus putrezirii. Acesta este rezultatul natural al păcatului. Acesta amenințare constantă a sentimentelor noastre profunde induce depresie, anxietate, împietrire și, dacp suntem sinceri, un scepticism privind bunătatea lui Dumnezeu.

Doar dacă.

Vedem că acele vremuri grele nu sunt sfârșitul, ci mai degrabă un spațiu de mijloc provizoriu. 

Dumnezeu știe că înainte de a intra în veșnicie trebuie să învățăm cum să luptăm lupta cea bună. Vezi încurajarea pe care ne-o dă Dumnezeu în pasajul din Apocalipsa 21 pentru a ne ajuta să facem aceasta atunci când sentimentele noastre ne imploră să ne îndoim de credința noastră? El va face să înceteze putrezirea și moartea și dezamăgirea totală. El va face totul nou!

În noua Grădină Eden, blestemul va fi înlăturat și perfecțiunea ne va saluta asemeni unui prieten demult pierdut. Nu va mai fi niciun gol între așteptările și experiențele noastre. Nu vom fi dezamăgiți și nu vom trăi dezamăgiți. Sentimentele și credința noastră vor fi în acord total. Ne vom întoarce la o puritate a emoțiilor în care vom experimenta ce este cel mai bun în inimile noastre lucrând în tandem cu adevărul absolut.

În Noul Eden nu va trebui să ne luptăm între sentimentele și credința noastră, fiindcă nu va fi nici o narațiune în competiție cu natura lui Dumnezeu. Nu va exista stricăciune în creația lui Dumnezeu. Nu vor fi noțiuni contradictorii cu privire la întrebarea de ce Dumnezeu permite ca anumite lucruri să se întâmple. Nu vor fi frici chinuitoare legate de faptul că lucrurile ar putea să nu iasă bine.

Nu va trebui să ne luptăm bine, pentru că noi vom fi bine. Întregi. Compleți. Încredințați. Asigurați. Convinși. Victorioși. Și primind imaginea completă a înțelegerii adevărului.

RĂSPUNDE: Cum te ajută să îți procesezi mai bine dezamăgirile faptul că înțelegi că trăim între celor două grădini? Cum ești întărit de cunoștința că Dumnezeu va face toate lucrurile bune?