Ocoliri: lecții din viața lui IosifMostră

Dumnezeu este în control
Providența lui Dumnezeu este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi în trăirea ta, ca și Creștin. În topul listei ca și importanță este desigur Evanghelia. Trebuie să știi cum poți deveni creștin prin credința în Isus Hristos, ca să poți primi viața veșnică prin iertarea păcatelor.
Dar urmând adevărul mântuitor, al doilea cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi, ca și creștin, este conceptul providenței. Providența este mâna lui Dumnezeu în mănușa istoriei.
1 Timotei 6:15 ne amintește că Dumnezeu este conducătorul tuturor lucrurilor și El face ca toate să se întâmple la vremea hotărâtă de El. Citim: „...pe care fericitul și singurul Suveran, Împăratul împăraților și Domnul domnilor o va descoperi la vremea ei.”
Suveranitatea lui Dumnezeu înseamnă că El este conducătorul absolut, Cel ce controlează și susține întreaga Lui creație. El are ultimul cuvânt. Nimic, absolut nimic, nu este în afara suveranității lui Dumnezeu. Nu există niciun eveniment pe care El să nu în conducă. Nu există nicio situație care se întâmplă, pe care El să nu o îngăduie sau să o creeze.
Șeful tău nu are ultimul cuvânt.
Partenerul de viață nu are ultimul cuvânt.
Părinții tăi nu dețin ultimul cuvânt.
Sănătatea ta nu are ultimul cuvânt.
Nici chiar tu nu ai ultimul cuvânt.
Dumnezeu a creat această lume cu tot ce este în ea și El este stăpân peste toate. Astfel noi știm că ocolișurile sunt întotdeauna spre binele nostru.
Dacă ești interesat să afli mai multe despre Ocolișuri, dintr-un studiu Biblic de Dr. Tony Evans, te rugăm să vizitezi LifeWay.com/Detours.
Scriptura
Despre acest plan

În acest mic studiu de grup, Dr. Tony Evans folosește credința, viața și cariera grandioasă a lui Iosif pentru a ne învăța că lui Dumnezeu îi pasă mai mult de dezvoltarea ta, decât de atingerea destinației. Asemenea lui Iosif, un băiat răpit și înrobit, a ajuns să salveze un imperiu, obstacolele și dificultățile din viața ta te poartă către adevărate realizări. Ocolirile nu sunt deloc convenabile. Ele te abat din drum. Sunt mai lungi decât ai planificat inițial să călătorești. Însă acestea sunt necesare. Dumnezeu permite ocolirile în viața ta fiindcă Lui îi pasă mai mult de caracterul decât de confortul tău, mai mult de puritatea decât de productivitatea ta. Lui îi pasă de destinul tău!
More