YouVersion
Pictograma căutare

Ocoliri: lecții din viața lui IosifMostră

Detours: Lessons From Joseph

Ziua 3 din 6

Răbdare și scop

Acum câțiva ani am mers cu soția mea în Hawaii pentru a predica. Întrucât nu ajungem foarte des în Hawaii, am decis să mai adăugăm câteva zile călătoriei noastre pentru a ne odihni și relaxa. Planul era făcut. Vremea era perfectă. După ce am terminat de vorbit, acolo unde am fost invitat, ambii eram gata pentru a ne relaxa. 

Primele câteva zile au trecut cu bine, neobservate, dar s-a întâmplat ceva ce nu voi uita niciodată. Înainte ca să îmi pot da seama ce mi se întâmplă, am fost străpuns de o durere cu o intensitate pe care nu am simțit-o anterior. Eu sunt bărbat, și dacă m-ai cunoaște cât de cât, ai ști cât mult mă mândresc că sunt „bărbat al împărăției.” Totuși, în momente ca acestea, până și un „bărbat al împărăției” strigă în agonie. Deodată am simțit o imensă compasiune pentru orice femeie care a dat vreodată naștere. Durerea era atât de insuportabilă, încât abia dacă puteam vorbi și simțeam că îmi pierd cunoștința. 

Lois a făcut toate aranjamentele ca să fiu transportat la cel mai apropiat spital. Acum, nu vreau să mă înțelegi greșit, sunt mulțumitor pentru spitale. Mulțumesc pentru toți medicii. Și apreciez faptul că strâng toate informațiile necesare înainte ca să înceapă să administreze vreun tratament. Nu doresc ca aceștia să comită vreo greșeală, deci înțeleg că procesul este important. Totuși, când ești captiv unei dureri ce nu poate fi descrisă, să completezi formulare și să aștepți pe scaun până ești chemat, sunt ultimele lucruri pe care vrei să le faci. Minutele par milenii. Dacă ai fost vreodată la urgență, înțelegi exact ce vreau să spun.

Așteptarea nu e deloc amuzantă atunci când ai dureri. De fapt, sala de așteptare nu e un loc plăcut în nicio condiție. Adevărat. Ne agităm când stăm în cozi interminabile la magazin. Respirăm cu greu atunci când traficul ne împiedică deplasarea la viteza dorită. Vrem să vină mâncarea de îndată ce am făcut comanda. Națiunea noastră este cu certitudine casa lucrurilor gratuite și pământul celor curajoși, însă nu e nicidecum tărâmul răbdării. 

Dar, răbdarea este virtutea de care avem nevoie cu toții. Deci, atunci când Dumnezeu ne pune pe mine sau pe tine într-un punct de ocolire, ce pare că durează prea mult - în mod special când așteptarea include durere - răbdarea, practicată corect, poate chiar că grăbească viteza pe calea spre scop. 

Notă: Videoclipul include subtitrare în română.

Despre acest plan

Detours: Lessons From Joseph

În acest mic studiu de grup, Dr. Tony Evans folosește credința, viața și cariera grandioasă a lui Iosif pentru a ne învăța că lui Dumnezeu îi pasă mai mult de dezvoltarea ta, decât de atingerea destinației. Asemenea lui Iosif, un băiat răpit și înrobit, a ajuns să salveze un imperiu, obstacolele și dificultățile din viața ta te poartă către adevărate realizări. Ocolirile nu sunt deloc convenabile. Ele te abat din drum. Sunt mai lungi decât ai planificat inițial să călătorești. Însă acestea sunt necesare. Dumnezeu permite ocolirile în viața ta fiindcă Lui îi pasă mai mult de caracterul decât de confortul tău, mai mult de puritatea decât de productivitatea ta. Lui îi pasă de destinul tău!

More

Mulțumim LifeWay pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitează: https://www.lifeway.com/en/product-family/detours?vid=detours