YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

NeașteptatMostră

Unexpected

Ziua 7 din 14

Imaginează-ți cât de liberi ne-am simți dacă am învăța să credem cu adevărat că, în fiecare situație, încrederea este antidotul pentru frică, și că încrederea conștientă în Dumnezeu poate face ca momentele de anxietate și panică să fie de scurtă durată. Imaginează-ți dacă am putea să ajungem într-un loc în care încrederea în El ar fi prima noastră reacție. „Încrede‑te în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta. Recunoaște‑L în toate căile tale, iar El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6).



A venit momentul ca noi să trăim astfel. Am învățat faptul că niciuna dintre experiențele mele, fie așteptate sau neașteptate, nu este irosită în Dumnezeu. Am învățat cum El le folosește în viața mea - trecută sau prezentă - pentru a mă pregăti și a mă propulsa în viitorul meu. Cred că Dumnezeu vrea să ne aducă într-un loc de o credință atât de mare încât să anticipăm câștigurile care vin în viața noastră în timp ce continuăm să ne punem încrederea în El, indiferent de problemele pe care le avem în față. Face parte din modul în care devenim mai mult precum Cristos.



Atunci când Isus era pe cruce, confruntându-se cu moartea, S-a gândit la mai mult decât suferința lui directă. S-a gândit la mai mult decât ferocitatea atacului celui rău. El S-a gândit la noi și la ceea ce va produce situația prezentă în viitorul nostru. Și El ne-a arătat cum să trăim liberi de frica ce apare inevitabil odată cu imprevizibilul. Mai târziu, apostolul Petru a urmat exemplul lui Cristos când a scris: „Preaiubiților, nu fiți surprinși de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca și cum vi s‑ar întâmpla ceva neobișnuit, ci, pe măsură ce aveți parte de suferințele lui Cristos, bucurați‑vă, pentru ca și la descoperirea slavei Lui să vă bucurați nespus de mult”(1 Petru 4:12–13 NTR).



„Nu fiți surprinși”. Am putea citi aceasta ca: nu vă temeți de neprevăzut. Nu vă gândiți, „Ce urmează?”. Să nu lăsăm frica să ne condiționeze să ne așteptăm la tot ce este mai rău. În schimb, să ne mișcăm prin fiecare eveniment nou plini de curaj, așteptându-ne ca Dumnezeu să facă ceva măreț în viețile noastre, având încredere în El cu un nou nivel de credință. Să ne amintim faptul că El nu ne va lăsa sau abandona niciodată.



Text adaptat din Unexpected: Leave Fear Behind, Move Forward in Faith, Embrace the Adventure de Christine Caine. Drepturi de autor © 2018 de Christine Caine. Retipărit cu permisiunea Zondervan Publishing. Toate drepturile rezervate.


Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Unexpected

Este timpul să lași frica în urmă, să înaintezi prin credință, și să îmbrățișezi aventura. Acest plan de citire de 14 zile, îți va întări credința în bunătatea lui Dumnezeu și vei învăța să trăiești în minunata libertate...

More

Mulțumim lui Christine Caine pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http://www.christinecaine.com/unexpected

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate