YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

NeașteptatMostră

Unexpected

Ziua 14 din 14

Singura cale de a poseda, moșteni, obține și reține promisiunile lui Dumnezeu - inclusiv orice cuvinte, obiective, planuri, visuri sau viziuni pe care El le-a pus pe inimile noastre - este prin credință și răbdare, așa cum ne spune scriitorul Epistolei către Evrei: „Să nu deveniți leneși, ci urmași ai celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile” (Evrei 6:12).



Poate că ai un vis, obiectiv sau plan pentru care ai muncit mai mulți ani, dar ai sentimentul că Dumnezeu a uitat de tine. Orice ar fi, Dumnezeu nu te-a uitat. Visurile, viziunile și planurile pe care Dumnezeu le pune în inimile noastre se formează în timp, mult timp. Și în tot acest timp, Dumnezeu lucrează în noi pentru ca El să poată lucra prin noi. Noi ne facem partea prin exersarea credinței și a răbdării. Credința înseamnă a crede în Dumnezeu, a crede că El este Cine spune că este și că va face ceea ce spune că va face. Răbdarea este capacitatea noastră de a tolera întârzierea - abilitatea noastră de a aștepta. Înseamnă să credem că Dumnezeu este bun, El face bine și știe ce face, indiferent de cât de mult durează - în orice scopuri am avea. 



Noi suntem chemați să trecem prin neprevăzute și întotdeauna vom avea nevoie de credință pentru a trece cu bine prin acestea - dar atunci când mergem înainte prin credință, Dumnezeu va lupta întotdeauna pentru noi și va face miracole. Să recunoaștem ceea ce face Dumnezeu pentru noi, ușile pe care El le deschide pentru noi, pașii pe care El ne comandă să îi facem. Să recunoaștem puterea Lui supranaturală la lucru în viețile noastre. El întotdeauna va crea o cale acolo unde nu există una - deși e posibil să nu arate așa cum ne așteptăm noi. El întotdeauna va onora ascultarea noastră. În orice lucru la care m-a chemat Dumnezeu, miracolele s-au produs după ce am călcat prin credință - după ce am călcat prin ascultare, încrezându-mă în El.



Nu știu care este scopul tău, dar știu că ai unul. Nu știu la ce te-a chemat Dumnezeu, dar știu că ai un destin. Și mai știu că, în fiecare perioadă critică din călătoria ta, te vei găsi într-un loc imposibil cu o decizie de luat - să devii mai mic din cauza fricii sau să te înalți în credință. Una dintre ele te va ține acolo unde ești - iar cealaltă te va duce în viitorul tău. 



Poți aprofunda acest mesaj al păcii supranaturale și al încrederii complete în Dumnezeu chiar și atunci când viața ia o curbă neașteptată prin cea mai nouă carte a lui Christine, Unexpected. Află mai multe despre aceasta aici



Text adaptat din Unexpected: Leave Fear Behind, Move Forward in Faith, Embrace the Adventure de Christine Caine. Drepturi de autor © 2018 de Christine Caine. Retipărit cu permisiunea Zondervan Publishing. Toate drepturile rezervate.


Zi 13

Despre acest plan

Unexpected

Este timpul să lași frica în urmă, să înaintezi prin credință, și să îmbrățișezi aventura. Acest plan de citire de 14 zile, îți va întări credința în bunătatea lui Dumnezeu și vei învăța să trăiești în minunata libertate...

More

Mulțumim lui Christine Caine pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http://www.christinecaine.com/unexpected

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate