Plan de citire pentru Postul Paștelui din Sfânta Scriptură Mozaică.Mostră

Speranța
Speranța pare un partener ciudat când este asociată cu credința, dragostea și alte virtuți primordiale. Speranța este o așteptare, o dorință de împlinire, dar pare că tot ce face este să ne facă anxioși în prezent. Sperăm ca visele noastre să se împlinească, totuși ne întrebăm ce vom mai spera după ce ni se vor împlini. Pare aproape crud să îi spui unui prieten că îl iubești, ai încredere în el și ai așteptări de la el, ca și cum nu ți-ar fi deja cel prietenul pe care ți-l dorești.
Și totuși Dumnezeu ne asigură că trebuie să ne punem cu credincioșie speranța în El. Deși poate părea o rețetă spre dezamăgire, așa cum sunt aproape mereu speranțele noastre lumești, clasificarea virtuții cu aspirații așa de nobile cum sunt credința și dragostea, ne amintește că promisiunile lui Dumnezeu merită cele mai mari speranțe ale noastre.
Despre acest plan

Aceste meditații zilnice care ne poartă prin cele 46 de zile de Post, adaptate din Sfânta Scriptură Mozaică, pun împreună citate, fragmente și versete care ne ajută să ne gândim la Cristos. Chiar dacă nu știi sigur ce este Postul Paștelui sau dacă practici acest Post și anul liturgic de când te știi, vei aprecia lecturile din Scriptură și înțelepciunea meditațiilor creștinilor din toată lumea și de-a lungul istoriei. Vino alături de noi și de biserica din toată lumea să ne gândim la Isus în săptămânile dinaintea Paștelui.
More
Mulțumim Casei de Editură Tyndale pentru generozitatea de care a dat dovadă prin oferirea Planului de citire pentru Postul Paștelui din Sfânta Scriptură Mozaică. Pentru mai multe informații despre Sfânta Scriptură Mozaică, te rugăm să vizitezi: www.tyndale.com/p/holy-bible-mosaic-nlt/9781414322056