Plan de citire pentru Postul Paștelui din Sfânta Scriptură Mozaică.Mostră

Dependența
Nu este niciun secret că în cultura noastră independența este o valoare. Călărețul Singuratic este un erou American. Dar nu trece mult și îl copleșește nefericirea. Chiar și cultura noastră atât de înrădăcinată în atitudinea „Mă descurc singur” n-a stat pe gânduri, ci a plecat de la presupunerea că izolarea prelungită a lui Seung-Hui Cho (autorul masacrului de la Virginia Tech în 2007) a fost cauza nefericirii lui profunde care a dus ulterior la tragedie.
Chiar de la începutul relatării credinței noastre, singurătatea lui Adam este de o tristețe în care toți oamenii se pot regăsi. Atât crearea Evei pentru companie , cât și intervenția continuă a lui Dumnezeu în istoria umanității prin relații personale ne arată că am fost creați pentru a relaționa unii cu alții.
Deși relațiile nu înseamnă că trebuie să ne sacrificăm independența, ne oferă darul împlinirii neajunsurilor. În astfel de momente de slăbiciune, înțelegem puterea dependenței.
Scriptura
Despre acest plan

Aceste meditații zilnice care ne poartă prin cele 46 de zile de Post, adaptate din Sfânta Scriptură Mozaică, pun împreună citate, fragmente și versete care ne ajută să ne gândim la Cristos. Chiar dacă nu știi sigur ce este Postul Paștelui sau dacă practici acest Post și anul liturgic de când te știi, vei aprecia lecturile din Scriptură și înțelepciunea meditațiilor creștinilor din toată lumea și de-a lungul istoriei. Vino alături de noi și de biserica din toată lumea să ne gândim la Isus în săptămânile dinaintea Paștelui.
More
Mulțumim Casei de Editură Tyndale pentru generozitatea de care a dat dovadă prin oferirea Planului de citire pentru Postul Paștelui din Sfânta Scriptură Mozaică. Pentru mai multe informații despre Sfânta Scriptură Mozaică, te rugăm să vizitezi: www.tyndale.com/p/holy-bible-mosaic-nlt/9781414322056