Faptele Apostolilor 12:1-25 - Compare All Versions

Împărtășește

În acea vreme, regele Irod i-a prins pe unii din Biserică şi i-a supus la chinuri. Pe Iacov, fratele lui Ioan, a poruncit să-l ucidă cu sabia. Văzând că aceasta a fost pe placul iudeilor, a hotărât să-l aresteze şi pe Petru – era în timpul sărbătorii Azimelor. Aşa că l-a prins şi l-a aruncat în închisoare, lăsându-l în paza a patru străji de câte patru soldaţi, cu gând să-l aducă în faţa poporului după Paşte. Petru era păzit în temniţă în timp ce Biserica se ruga fără încetare lui Dumnezeu pentru el. În noaptea aceea, pe când aştepta să fie dus la Irod, Petru dormea străjuit de doi soldaţi şi legat cu două lanţuri, iar închisoarea era păzită de gărzi. Şi iată că a apărut un înger al Domnului şi încăperea s-a umplut de lumină. Îngerul l-a trezit pe Petru lovindu-l în coastă şi i-a zis: „Scoală-te repede!” Lanţurile i-au căzut de pe mâini, iar îngerul i-a spus: „Strânge-ţi brâul şi leagă-ţi sandalele!” şi el a făcut întocmai. Apoi i-a zis: „Pune-ţi haina pe tine şi urmează-mă!” El a ieşit şi l-a urmat şi nu ştia dacă ceea ce face îngerul este aievea. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de prima strajă şi de cea de a doua, au ajuns la poarta de fier care conduce spre cetate şi ea li s-a deschis singură: au ieşit şi au intrat pe o stradă. Deodată, îngerul a dispărut. Când şi-a venit în fire, Petru şi-a spus: „Înţeleg acum, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de tot ce aştepta neamul iudeilor.” Gândindu-se la ce s-a întâmplat, a plecat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau. A bătut la poartă şi a venit o slujnică, pe nume Rode, să vadă cine e. Ea a recunoscut vocea lui Petru şi, de bucurie, în loc să-i deschidă poarta, a fugit să le spună tuturor că Petru e la poartă. Ei i-au răspuns: „Ai înnebunit!” Ea tot insista că este el, dar ceilalţi îi ziceau: „Este îngerul lui!” Petru însă rămăsese la poartă şi tot bătea. Când au deschis şi au văzut că este el, au rămas înmărmuriţi. Petru le-a făcut semn să tacă şi le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare şi le-a zis: „Daţi-le de ştire şi lui Iacov şi fraţilor!” şi ieşind, a plecat în altă parte. Când a venit dimineaţa, s-a făcut o mare agitaţie între soldaţi pentru că nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu Petru. Irod l-a căutat peste tot şi, pentru că nu l-a găsit, a judecat gărzile şi a poruncit să fie ucişi. Apoi a părăsit Iudeea şi a plecat să locuiască în Cezareea. Irod era foarte mâniat pe cei din Sidon şi din Tir. După ce s-au sfătuit, au trimis pe unii la el şi, câştigându-l de partea lor pe Blastus, administratorul casei regale, au cerut să se împace, pentru că ţara lor îşi lua hrana din regatul lui Irod. În ziua hotărâtă, Irod s-a îmbrăcat cu hainele regale, s-a aşezat pe tron şi a început să le vorbească. Poporul a început să strige: „Glas de zeu, nu de om!” Într-o clipă, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, l-a lovit un înger al Domnului şi a murit mâncat de viermi. Cuvântul lui Dumnezeu însă creştea şi se înmulţea. Barnaba şi Saul s-au întors în Ierusalim şi, după ce şi-au împlinit slujirea, l-au luat cu ei în Antiohia şi pe Ioan, numit Marcu.

Și pe timpul acela, Irod, împăratul, și-a întins mâinile ca să chinuiască pe unii din biserică. Și l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Și deoarece a văzut că aceasta a plăcut iudeilor, a mai luat și pe Petru. (Atunci erau zilele azimelor). Și după ce l-a prins, l-a pus în închisoare și l-a predat la patru grupe de patru soldați să îl păzească, vrând, după Paști, să îl ducă înaintea poporului. Așadar, Petru era ținut în închisoare; dar biserica făcea rugăciune fără încetare către Dumnezeu pentru el. Și când Irod avea de gând să îl aducă afară, în noaptea aceea Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri; și paznicii înaintea porții țineau închisoarea. Și iată, îngerul Domnului a venit peste el și o lumină a strălucit în închisoare; și l-a lovit în coaste pe Petru și l-a ridicat, spunând: Scoală-te repede. Și lanțurile lui au căzut de pe mâini. Și îngerul i-a spus: Încinge-te și leagă-ți sandalele. Și a făcut așa. Iar el i-a spus: Aruncă-ți haina pe tine și urmează-mă. Și a ieșit și l-a urmat; și nu știa că era adevărat ceea ce se făcea prin înger, ci s-a gândit că a văzut o viziune. După ce au trecut de prima și a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate, care li s-a deschis singură; și au ieșit și au trecut de o stradă; și îndată îngerul a plecat de la el. Și după ce Petru și-a venit în fire, a spus: Acum știu într-adevăr că Domnul a trimis îngerul său și m-a eliberat din mâna lui Irod și din toată așteptarea poporului iudeilor. Și după ce s-a lămurit, a ajuns la casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. Și pe când Petru bătea la ușa porții, o servitoare pe nume Roda a venit să asculte. Și când a recunoscut vocea lui Petru, de bucurie nu a deschis poarta, ci a alergat înăuntru și a spus că Petru stătea în picioare înaintea porții. Iar ei i-au spus: Ești nebună. Dar ea afirma cu tărie că așa este. Atunci ei au spus: Este îngerul lui. Dar Petru continua să bată; și, deschizând, l-au văzut și erau înmărmuriți. Dar el, făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a povestit cum l-a scos Domnul din închisoare. Și a spus: Arătați acestea lui Iacov și fraților. Și a plecat și s-a dus în alt loc. Și îndată ce s-a făcut ziuă, nu mică a fost tulburarea printre soldați, despre ce s-a întâmplat cu Petru. Și după ce Irod l-a căutat și nu l-a găsit, a cercetat paznicii și a poruncit să fie uciși. Și a coborât din Iudeea la Cezareea și a rămas acolo. Iar Irod era furios pe cei din Tir și Sidon; dar au venit la el într-un gând și, făcându-și prieten pe Blast, cameristul împăratului, au dorit pace, pentru că țara lor era hrănită din țara împăratului. Și într-o zi anume, Irod, înveșmântat în haină împărătească, ședea pe tronul său și le ținea un discurs. Și poporul a strigat spunând: Vocea unui dumnezeu și nu a unui om. Și îndată, îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat lui Dumnezeu gloria; și a fost mâncat de viermi și și-a dat duhul. Dar cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea. Și Barnaba și Saul s-au întors din Ierusalim după ce și-au împlinit serviciul, și au luat cu ei pe Ioan, numit și Marcu.

Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. L-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că aceasta le place iudeilor, a pus mâna și pe Petru. Erau zilele Sărbătorii Azimelor. După ce l-a prins, l-a aruncat în temniță și l-a pus sub paza a patru cete de câte patru soldați, cu gând ca după Paște să-l aducă înaintea poporului. Petru deci era păzit în temniță; dar biserica se ruga necontenit lui Dumnezeu pentru el. În noaptea de dinaintea zilei în care Irod urma să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar paznicii, stând la ușă, păzeau temnița. Și iată că a apărut un înger al Domnului și o lumină a strălucit în încăpere. Lovindu-l pe Petru în coastă, l-a trezit și i-a zis: „Scoală-te repede!” Și lanțurile i-au căzut de la mâini. Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te și leagă-ți sandalele!” Iar el a făcut întocmai. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-ți haina și urmează-mă!” Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul era adevărat; i se părea că are o vedenie. După ce au trecut de prima pază și de a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură. După ce au ieșit, au mers pe o uliță și, deodată, îngerul a plecat de lângă el. Când și-a venit în fire, Petru a zis: „Acum știu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeilor.” După ce s-a dezmeticit, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. A bătut la ușa de la poartă, iar o slujnică numită Roda a venit să răspundă. A recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, nu a deschis poarta, ci a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă la poartă. Ei i-au zis: „Ai înnebunit!” Dar ea insista că era Petru. Ei ziceau: „Este îngerul lui!” Dar Petru bătea în continuare. Au deschis și, când l-au văzut, au fost cuprinși de uimire. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și le-a zis: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților!” Apoi a ieșit și a plecat în alt loc. Când s-a făcut ziuă, a fost mare tulburare printre soldați, căci nu știau ce se întâmplase cu Petru. Irod, după ce l-a căutat și nu l-a găsit, i-a luat la întrebări pe paznici și a poruncit să fie omorâți. După aceea, a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas acolo. [Irod] era tare mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un cuget la el și, după ce l-au înduplecat pe Blastos, îngrijitorul camerei de dormit a regelui, au cerut pace, pentru că ținutul lor se hrănea din cel al regelui. Într-o zi mai dinainte rânduită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui regești, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a vorbit. Poporul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată, un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu I-a dat slavă lui Dumnezeu, și, mâncat de viermi, Irod și-a dat sufletul. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea și sporea. Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit slujba, s-au întors din Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu.

Cam în aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâna pe unii din Biserică pentru a-i chinui; și l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta le place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru. – Erau zilele Praznicului Azimelor. – După ce l-a prins și l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostași, cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri, și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și, iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul l-a deșteptat pe Petru lovindu-l în coastă și i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te și leagă-ți încălțămintea!” Și el a făcut așa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină și vino după mine!” Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâia și a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit și au trecut într-o uliță. Îndată îngerul a plecat de lângă el. Când și-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.” După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă și se rugau. A bătut la ușa care dădea în pridvor, și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții. „Ești nebună”, i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și a zis: „Spuneți-le lucrul acesta lui Iacov și fraților!” Apoi a ieșit și s-a dus într-alt loc. Când s-a făcut ziuă, ostașii au fost într-o mare fierbere, ca să știe ce s-a făcut Petru. Irod, după ce l-a căutat în toate părțile și nu l-a aflat, i-a luat la cercetare pe păzitori și a poruncit să-i omoare. În urmă s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo. Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un gând la el și, după ce l-au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai-mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că țara lor se hrănea din țara împăratului. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu-I dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea. Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, zis și Marcu.

În acele circumstanțe, tetrarhul Irod a început o persecuție, arestând pe unii dintre aparținătorii acestei Comunități. L-a omorât cu sabia pe Iacov care era frate cu Ioan. Iar când a constatat că acest lucru este agreat de iudei, l-a mai prins și pe Petru. Acest lucru se întâmpla în zilele sărbătorii Azimelor. După ce l-a arestat și l-a băgat în închisoare, a dispus să fie păzit de patru grupe (de gardieni) formate din patru soldați fiecare. După sărbătoarea Paștelor, (Irod) intenționa să îl scoată (și să îl judece) în fața poporului. În timp ce Petru era păzit în închisoare, comunitatea creștinilor se ruga insistent lui Dumnezeu pentru el. În noaptea premergătoare zilei în care intenționa Irod să îl aducă la proces pentru a fi judecat, Petru dormea între doi gardieni, fiind legat de mâini cu două lanțuri; iar alți gardieni asigurau paza la ușa închisorii. Atunci un înger al lui Iahve a apărut în mod instantaneu lângă el, producând lumină în închisoare. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă și zicându-i: „Ridică-te repede!” Atunci lanțurile (cu care era legat) i-au căzut de la mâini. Apoi îngerul i-a zis: „Îmbracă-te și încalță-te!” Iar el a făcut așa cum i s-a spus. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te și cu mantaua; și apoi urmează-mă!” Petru a ieșit de-acolo și a mers după el, neștiind dacă ce făcea îngerul era real. Presupunea că ce se întâmpla cu el, reprezintă o scenă dintr-o viziune. După ce au trecut de prima și apoi de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care permitea accesul în oraș; și ea li s-a deschis singură. Ieșind de acolo, au ajuns pe o stradă. Atunci îngerul a dispărut în mod instantaneu de lângă el. Când a înțeles Petru ce se întâmplase cu el, a zis: „Acum înțeleg că acesta a fost îngerul lui Iahve trimis de El ca să mă salveze de Irod și de la tot ce intenționa poporul iudeu să îmi facă.” După ce a realizat mai bine ce se întâmplase cu el, a plecat spre casa Mariei – mama lui Ioan care se mai numea și Marcu – unde erau adunați mulți (creștini) care se rugau. A bătut la poartă. Atunci a venit o servitoare numită Roda, ca să vadă cine este acolo. A recunoscut vocea lui Petru; și din cauza bucuriei, în loc să îi deschidă, ea a alergat și a anunțat pe cei din casă că Petru stă în fața porții. Ei i-au zis: „Ești nebună!” Dar ea insista, susținând că el este acolo în mod real. Ei o contraziceau, zicând: „Este îngerul lui!” Dar Petru continua să bată… Atunci au deschis și au rămas foarte surprinși când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna ca să tacă și le-a relatat cum îl scosese Iahve din închisoare, zicând (în final): „Spuneți despre acest fapt lui Iacov și celorlalți frați!” Apoi a ieșit de-acolo și s-a dus în alt loc. Dimineața, soldații (care asigurau paza închisorii) au fost foarte agitați, dorind să știe ce s-a întâmplat cu Petru. După ce l-a căutat peste tot și nu l-a găsit, Irod a interogat pe gardieni; și în final a ordonat să fie omorâți. Apoi a plecat din Iudeea în Cezareea și a rămas (pentru un timp) acolo. Irod era într-un conflict deschis cu cei din Tir și din Sidon. Dar Blastus care era responsabil cu dormitorul lui, a fost convins de ei să pledeze în favoarea lor pentru a ajunge la o conciliere – având în vedere faptul că pentru hrana lor, aceștia erau dependenți de producția care provenea din provincia tetrarhului. Într-o zi, Irod s-a îmbrăcat cu roba specifică unui tetrarh și vorbea poporului de pe tron. Atunci mulțimea de oameni a strigat: „Aceasta este voce de Dumnezeu, nu de om!” Dar pentru că el nu Îl glorificase pe Dumnezeu, a fost lovit instantaneu de un înger al lui Iahve; și a murit mâncat de viermi… Cuvântul lui Dumnezeu continua să se propage tot mai mult, iar numărul discipolilor (lui Isus) creștea. După ce și-au îndeplinit misiunea, Barnaba și Pavel s-au întors din Ierusalim, luându-l împreună cu ei pe Ioan care se mai numea și Marcu.

Irod fusese împărat, Pe-atunci. El a întemnițat Pe câțiva din biserică, Nevinovați, doar pentru că, Să-i chinuiască, a voit. Cu sabia, el l-a lovit, Pe Iacov, al lui Ioan frate. Văzând că aste lucruri, toate, Le plac Iudeilor, și-a zis Că bine e, de-ar fi închis Chiar Petru. Deci, n-a pregetat Și-n temniță, l-a aruncat. Fusese zi de sărbătoare, Căci era praznicul cel mare – Cel al Azimilor. L-a dus, Sub pază strașnică, l-a pus – Cam patru cete de soldați, La temniță, erau postați – Ca să-l arete gloatelor, La încheierea Paștelor. Când Petru-a fost întemnițat, Biserica a înălțat Rugi, pentru el, la Dumnezeu, Să-l izbăvească-n ceasul greu. În noaptea cari, premergătoare, A fost acele-i zile-n care Voise a-l lua Irod – Spre-a-l scoate-n față la norod – Petru dormea, înlănțuit, De doi ostași, fiind păzit. Alți păzitori, la uși, ședeau, Iar mâinile strânse-i erau, De două lanțuri mari. Deodată, Temnița fost-a luminată, De-un înger. Petru s-a trezit, Când îngerul l-a înghiontit, În coaste, și a cuvântat: „Te scoală, iute!” De îndat’, A deschis ochii și-a văzut Că lanțurile i-au căzut. Îngeru-a zis: „Încinge-te Degrabă, și încalță-te! Pune-ți dar, hainele, pe tine, Și-apoi, urmează-mă, pe mine!” Petru, afară, a ieșit Și, după înger, a pornit, Dar nu era încredințat, De-i vis sau e adevărat, Tot ceea ce s-a petrecut. De două străji, ei au trecut Și au ajuns la poarta mare, Legată-n fier – poartă prin care Puteau ajunge în cetate. Încuietorile ei, toate, S-au deschis singure și-apoi, Și poarta-n fața celor doi, S-a ridicat. Ei au ieșit, Și-n uliță s-au pomenit. Petru, mirat, în acel ceas De noapte, singur a rămas, Căci îngerul l-a părăsit. În fire, când și-a revenit, A zis: „Văd, cu adevărat, Cum – printr-un înger – m-a scăpat Al nostru Domn și Dumnezeu, Din mâna neamul Iudeu. Doar El, din brațul cel cumplit Al lui Irod, m-a izbăvit.” În urmă, Petru a plecat, Spre casa-n care s-a aflat Maria, unde, adunați, Erau – atuncea – mai mulți frați. Maria, lui Ioan i-e mamă – Celui cari Marcu se mai cheamă. Cei care-n casa ei erau, La Dumnezeu, rugi înălțau. În ușa care da-n pridvor, Petru-a bătut nerăbdăror. O slujnică – ce s-a numit Rada – degrabă, a venit, Să vadă, cine a bătut. Ea, după glas, l-a cunoscut Pe Petru, și s-a bucurat Atât de mult, că a uitat Ca să deschidă. A fugit În casă-ntâi, de i-a vestit Pe toți cei care se aflau, Acolo, strânși și așteptau, Că Petru-i cel ce-n poartă bate. „Tu ești nebună! Nu se poate!”– Au răspuns ei, atunci. Dar ea, Și mai puternic stăruia, Că el este. Ei au gândit: „E al său înger, negreșit.” În acest timp, Petru ședea La poartă și, mereu, bătea. Când au deschis și l-au văzut, Au înlemnit. El le-a făcut, Semn, ca să tacă și, zorit, Pe urmă, le-a istorisit Cum Domnul l-a eliberat De unde-a fost întemnițat. „Pe Iacov, să îl înștiințați, Și-asemeni, și pe ceilalți frați. Cu toți să știe ce v-am spus!” – A sfârșit Petru și s-a dus Altundeva. S-a luminat, Și-ostașii s-au înspăimântat Când, cu uimire, au văzut Căci cel închis a dispărut. Irod, furios, l-a căutat Pe Petru, dar nu l-a aflat. El i-a-ntrebat pe păzitori, Dar ei erau neștiutori. Atunci, Irod a poruncit A fi uciși. Când a sfârșit, De la Ierusalim, în sus, Către Cezaria, s-a dus, Plin de mânie-n acel ceas, Și-n locu-acela a rămas. Pe al Sidonului norod Și pe al Tirului, Irod, Fusese foarte supărat. Dar gloatele au câștigat, De partea lor, pe Blast, cel care Era, atuncea, cel mai mare Peste odaia de dormit, A lui Irod. Deci, au venit Trimiși – din partea Tirului, Precum și a Sidonului – Să-i ceară pace, lui Irod, Căci al cetăților norod, Hrană, primea, din țara lui. Astfel, solii norodului, Primiți au fost, de împărat. Acesta era așezat Pe scaunul împărătesc, Gătit cu straiul său domnesc. Când el, cuvântul, a luat, Întreg norodul a strigat: „Acesta-i glas dumnezeiesc, Și, nicidecum, glas omenesc!” Atunci, un înger a venit – Trimis de Domnul – și-a lovit, Față de toți, pe împărat, Pentru că slavă nu a dat Lui Dumnezeu. El a căzut, Iar viermi-ndată l-au umplut, Și-n felu-acesta, a murit. De-atunci, mai mult, S-a răspândit Cuvântul Domnului. Mereu, Cei cari credeau în Dumnezeu, Se înmulțeau, numărul lor, Sporind pe-al ucenicilor. După ce și-au îndeplinit Însărcinarea ce-au primit, Barnaba și Saul, apoi, De la Ierusalim, ‘napoi Se-ntoarseră și l-au luat Și pe Ioan – Marcu, chemat.

Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. Astfel, l-a ucis cu sabia pe Iacób, fratele lui Ioan. Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă și pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor. L-a prins și l-a aruncat în închisoare, încredințându-l la patru grupe de câte patru soldați ca să-l păzească, voind să-l înfățișeze poporului după Paște. Așadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu. Dar în noaptea dinaintea zilei în care Iród avea să-l înfățișeze, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar în fața ușii, niște străjeri păzeau închisoarea. Și iată că un înger al Domnului a venit la el și o lumină a strălucit în încăpere! [Îngerul], lovindu-l în coastă pe Petru, l-a trezit și i-a zis: „Scoală-te în grabă!”. Iar lanțurile i-au căzut de la mâini. Atunci, îngerul i-a spus: „Încinge-te și leagă-ți sandalele!”. El a făcut astfel. Apoi i-a zis: „Pune-ți mantia pe umeri și urmează-mă!”. El a ieșit și l-a urmat, dar nu știa că era adevărat ceea ce făcea îngerul. Credea că are o vedenie. Trecând de prima strajă și de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine pentru ei. Ieșind, au mers pe o stradă și, deodată, îngerul a plecat de la el. Atunci Petru, venindu-și în fire, a zis: „Acum știu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său și m-a scăpat din mâinile lui Iród și de la tot ce aștepta poporul iudeilor. Apoi, dându-și seama, s-a dus la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. Când a bătut la ușa de la intrare, o slujitoare cu numele Róde a venit ca să vadă cine este. Recunoscând vocea lui Petru, de bucurie nici n-a deschis ușa, ci a alergat să dea de veste că Petru se află la intrare. Dar ei i-au zis: „Ai înnebunit!”. Însă ea stăruia că așa este. Iar ei spuneau: „Este îngerul lui”. Iar Petru a continuat să bată. Când au deschis, l-au văzut și au fost cuprinși de uimire. Făcându-le semn cu mâna să tacă, el le-a explicat cum l-a scos Domnul din închisoare și le-a zis: „Duceți vestea despre acestea și lui Iacób și fraților!”. Apoi, ieșind, a plecat în alt loc. Când s-a făcut ziuă, era o mare tulburare printre soldați: ce s-a întâmplat cu Petru? Iród, după ce l-a căutat și nu l-a găsit, i-a anchetat pe paznici și a poruncit să fie uciși. Apoi a coborât din Iudéea în Cezaréea și a rămas [acolo]. [Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir și Sidón, dar ei au venit împreună la el și, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că țara lor își procura hrana din regatul lui. În ziua stabilită, Iród, îmbrăcat în haină regală și așezându-se pe tron, le-a ținut un discurs. Iar poporul a strigat: „Este glasul lui Dumnezeu, nu al unui om!”. Dar, deodată, un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu dăduse mărire lui Dumnezeu. Și, mâncat de viermi, și-a dat duhul. Cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea tot mai mult. Barnàba și Saul s-au întors de la Ierusalím după ce și-au îndeplinit slujirea, luându-l cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.

Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. El l-a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l-a mai arestat și pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. După ce l-a prins, l-a aruncat în închisoare, lăsându-l sub paza a patru grupe de câte patru soldați. El intenționa ca, după Paște, să-l ducă înaintea poporului. În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el. În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l ducă înaintea poporului, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar niște gărzi păzeau închisoarea, stând în fața porții. Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Ridică-te repede!“. Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini. Îngerul i-a zis: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului și leagă-ți sandalele!“. El a făcut întocmai. Îngerul i-a zis: „Pune mantaua pe tine și urmează-mă!“. Petru l-a urmat și a ieșit afară, dar nu știa că ceea ce se întâmplă cu ajutorul îngerului este adevărat: i se părea că are o vedenie. După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieșit, au luat-o pe o stradă și imediat îngerul a plecat de lângă el. Când s-a dezmeticit, Petru și-a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și-a trimis îngerul și m-a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să se întâmple!“. Înțelegând cele petrecute, s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați destul de mulți oameni și se rugau. A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să răspundă. Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa, a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stă la ușă. Ei i-au zis: „Ți-ai ieșit din minți!“. Dar ea insista că este așa. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“. Petru însă continua să bată. Când au deschis și l-au văzut, au încremenit. El le-a făcut semn cu mâna să tacă și le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare. Apoi a zis: „Transmiteți aceste lucruri lui Iacov și celorlalți frați!“. După aceea a ieșit și a plecat în alt loc. Când s-a făcut ziuă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. Irod l-a căutat și, pentru că nu l-a găsit, a cercetat gărzile și a poruncit să fie executate. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas o vreme acolo. Irod era foarte mânios pe tyrieni și pe sidonieni. Dar aceștia au venit la el, într-un gând și-un suflet, și, după ce l-au convins pe Blastus, șambelanul regelui, să-i ajute, au cerut pace, pentru că țara lor primea hrană din țara regelui. Într-o zi stabilită dinainte, Irod s-a îmbrăcat în haina regală, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a ținut un discurs. Mulțimea a strigat: „Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“. Deodată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse glorie lui Dumnezeu, și și-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi. Însă Cuvântul lui Dumnezeu înainta și era tot mai răspândit. Barnabas și Saul, după ce și-au împlinit slujba, s-au întors la Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu.

Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască, și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru. (Erau zilele Praznicului Azimilor.) După ce l-a prins și l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostași, cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri, și niște păzitori păzeau temnița la ușă. Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te și leagă-ți încălțămintea.” Și el a făcut așa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină și vino după mine.” Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâi și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. Când și-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.” După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă și se rugau. A bătut la ușa care dădea în pridvor, și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții. „Ești nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și a zis: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților.” Apoi a ieșit și s-a dus într-alt loc. Când s-a făcut ziuă, ostașii au fost într-o mare fierbere, ca să știe ce s-a făcut Petru. Irod, după ce l-a căutat în toate părțile și nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori și a poruncit să-i omoare. În urmă, s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo. Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un gând la el și, după ce au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că țara lor se hrănea din țara împăratului. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea. Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.