YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 12

12
1În acele circumstanțe, tetrarhul Irod a început o persecuție, arestând pe unii dintre aparținătorii acestei Comunități. 2L-a omorât cu sabia pe Iacov care era frate cu Ioan. 3Iar când a constatat că acest lucru este agreat de iudei, l-a mai prins și pe Petru. Acest lucru se întâmpla în zilele sărbătorii Azimelor. 4După ce l-a arestat și l-a băgat în închisoare, a dispus să fie păzit de patru grupe (de gardieni) formate din patru soldați fiecare. După sărbătoarea Paștelor, (Irod) intenționa să îl scoată (și să îl judece) în fața poporului. 5În timp ce Petru era păzit în închisoare, comunitatea creștinilor se ruga insistent lui Dumnezeu pentru el. 6În noaptea premergătoare zilei în care intenționa Irod să îl aducă la proces pentru a fi judecat, Petru dormea între doi gardieni, fiind legat de mâini cu două lanțuri; iar alți gardieni asigurau paza la ușa închisorii. 7Atunci un înger al lui Iahve a apărut în mod instantaneu lângă el, producând lumină în închisoare. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă și zicându-i: „Ridică-te repede!” Atunci lanțurile (cu care era legat) i-au căzut de la mâini. 8Apoi îngerul i-a zis: „Îmbracă-te și încalță-te!” Iar el a făcut așa cum i s-a spus. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te și cu mantaua; și apoi urmează-mă!” 9Petru a ieșit de-acolo și a mers după el, neștiind dacă ce făcea îngerul era real. Presupunea că ce se întâmpla cu el, reprezintă o scenă dintr-o viziune. 10După ce au trecut de prima și apoi de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care permitea accesul în oraș; și ea li s-a deschis singură. Ieșind de acolo, au ajuns pe o stradă. Atunci îngerul a dispărut în mod instantaneu de lângă el. 11Când a înțeles Petru ce se întâmplase cu el, a zis: „Acum înțeleg că acesta a fost îngerul lui Iahve trimis de El ca să mă salveze de Irod și de la tot ce intenționa poporul iudeu să îmi facă.” 12După ce a realizat mai bine ce se întâmplase cu el, a plecat spre casa Mariei – mama lui Ioan care se mai numea și Marcu – unde erau adunați mulți (creștini) care se rugau. 13A bătut la poartă. Atunci a venit o servitoare numită Roda, ca să vadă cine este acolo. 14A recunoscut vocea lui Petru; și din cauza bucuriei, în loc să îi deschidă, ea a alergat și a anunțat pe cei din casă că Petru stă în fața porții. 15Ei i-au zis: „Ești nebună!” Dar ea insista, susținând că el este acolo în mod real. Ei o contraziceau, zicând: „Este îngerul lui!” 16Dar Petru continua să bată… Atunci au deschis și au rămas foarte surprinși când l-au văzut. 17Petru le-a făcut semn cu mâna ca să tacă și le-a relatat cum îl scosese Iahve din închisoare, zicând (în final): „Spuneți despre acest fapt lui Iacov și celorlalți frați!” Apoi a ieșit de-acolo și s-a dus în alt loc. 18Dimineața, soldații (care asigurau paza închisorii) au fost foarte agitați, dorind să știe ce s-a întâmplat cu Petru. 19După ce l-a căutat peste tot și nu l-a găsit, Irod a interogat pe gardieni; și în final a ordonat să fie omorâți. Apoi a plecat din Iudeea în Cezareea și a rămas (pentru un timp) acolo. 20Irod era într-un conflict deschis cu cei din Tir și din Sidon. Dar Blastus care era responsabil cu dormitorul lui, a fost convins de ei să pledeze în favoarea lor pentru a ajunge la o conciliere – având în vedere faptul că pentru hrana lor, aceștia erau dependenți de producția care provenea din provincia tetrarhului. 21Într-o zi, Irod s-a îmbrăcat cu roba specifică unui tetrarh și vorbea poporului de pe tron. 22Atunci mulțimea de oameni a strigat: „Aceasta este voce de Dumnezeu, nu de om!” 23Dar pentru că el nu Îl glorificase pe Dumnezeu, a fost lovit instantaneu de un înger al lui Iahve; și a murit mâncat de viermi… 24Cuvântul lui Dumnezeu continua să se propage tot mai mult, iar numărul discipolilor (lui Isus) creștea. 25După ce și-au îndeplinit misiunea, Barnaba și Pavel s-au întors din Ierusalim, luându-l împreună cu ei pe Ioan care se mai numea și Marcu.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate