YouVersion
Pictograma căutare

Luca 24:36-43

Luca 24:36-43 VDC

Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.” (Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor.