YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni Introducere

Introducere
Autorul și conținutul.
Faptul că în câteva manuscrise vechi importante lipsește indicarea destinatarului și, pe de altă parte, modificarea de ton față de celelalte scrisori, i-a determinat pe unii exegeți să considere ca autor al scrisorii un discipol al sfântului Paul. Dar tradiția creștină, conținutul tematic și modul de argumentare, asemănător celorlalte scrisori ale sfântului Paul, dovedesc apartenența acestei scrisori la cele pauline.
Caracteristic acestei scrisori este stilul: abundența sinonimelor și a semitismelor, lungimea frazelor, sintaxa supraîncărcată, înlănțuiri de complemente și participii, multe intercalări și repetiții.
Comunitatea creștină din Èfes a fost întemeiată de sfântul Paul în cea de-a doua și, apoi, în cea de-a treia călătorie misionară, Apostolul locuind aici vreo 3 ani (Fap 18,19-21; 19,1–20,1). Fiind în închisoare la Roma, sfântul Paul află vești prin Epafràs și Onesím despre noile situații din comunitățile Asiei Mici și le scrie pentru a le atrage atenția asupra pericolului recăderii în mentalitatea păgână preocupată de religia misterelor, elemente cosmice, ființe îngerești etc.
Tradiția creștină primară este unanimă în a considera Roma ca loc al redactării acestei scrisori de către sfântul Paul în timpul primei detenții, între anii 61-63. Mai recent, unii exegeți au susținut teoria redactării ei la Cezareea.
Teologia.
Scrisoarea către Efesèni conține sinteza cea mai vastă a învățăturii sfântului Paul. Este dezvoltată, în forma cea mai sistematică și completă, tema suveranității universale a lui Cristos, abolind distincția dintre evrei și păgâni pentru a se crea un unic popor al lui Dumnezeu, Biserica, trupul lui Cristos, ca o realitate profund unitară: un trup în care Cristos este capul, un templu care îl are drept piatră unghiulară pe Cristos și este construit pe temelia apostolilor, a profeților și a învățătorilor, o Mireasă iubită și sfințită de Cristos. Dacă în scrisorile anterioare Biserica era prezentată mai mult ca formată din comunități locale, aici Biserica este o realitate universală care, deși marcată de timp, tinde spre veșnicie, spre plinătatea lui Cristos.
Structura.
Introducerea (1,1-2) este clasică. Urmează un imn de laudă adresat lui Dumnezeu pentru alegerea, eliberarea, darul cunoașterii și unitatea întregului univers sub un singur cap, care este Cristos (1,3–3,21). După aceste considerații dogmatice, Apostolul dă o serie de recomandări pentru viața creștinilor: (4,1–6,20). După câteva informații cu caracter personal (6,21-22) urmează salutul final (6,23-24).
I. PROLOG (1,1-2)
II. PARTEA DOCTRINARĂ (1,3–3,21)
III. PARTEA MORALĂ (4,1–6,20)
IV. EPILOG (6,21-24).

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate