Luca 1:39-66

După câteva zile, Maria a plecat grăbită într-un oraș muntos care aparținea teritoriului lui Iuda. Ajungând la familia lui Zaharia, a intrat în casă și a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit ea salutul Mariei, a simțit copilul mișcând și a fost umplută cu Spiritul Sfânt. Apoi a zis cu voce tare: „Cât de binecuvântată ești tu în comparație cu celelalte femei! Și cât de binecuvântat îți este și Copilul! Nu înțeleg de ce mi s-a oferit onoarea să primesc în vizită pe mama Stăpânului meu… Să știi că în urma salutului tău, am simțit copilul mișcând. Aceea care crede că ce i-a spus Iahve se va întâmpla, este o persoană fericită.” Maria a zis: „Îl laud pe Iahve din suflet și mă bucur în spiritul meu pentru că Iahve îmi este Salvator. El a privit la sclava Sa smerită și a făcut ca de acum încolo să fiu numită fericită de toate generațiile de oameni. Cel Omnipotent a făcut lucruri remarcabile pentru mine! Numele Lui este sfânt, iar generozitatea Sa trece din generație în generație pentru cei care Îl ascultă. El a demonstrat că dispune de o mare forță, făcând să eșueze planurile concepute de cei aroganți. A detronat pe cei care aveau o mare forță și a oferit locuri onorabile celor modești. A săturat cu bunătăți pe cei flămânzi, iar pe cei bogați i-a dat afară fără să le dea ceva. I-a acordat ajutor sclavului Său, Iacov, pentru că Și-a refăcut bunătatea față de el. A procedat exact cum promisese strămoșilor noștri, începând cu Avraam și continuând cu descendenții lui, pentru eternitate!…” Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproximativ trei luni. Apoi s-a întors acasă. Timpul pentru sarcina Elisabetei a expirat; și ea a născut un fiu. Vecinii și rudele ei au considerat că Iahve i-a acordat o mare favoare; și au participat la bucuria ei. Când au circumcis copilul în a opta zi de la nașterea lui, intenția lor a fost să îi pună numele tatălui lui – Zaharia. Dar mama lui a zis: „Nu! Îi vom pune numele Ioan!” Ei au zis: „Nimeni dintre rudele tale nu are acest nume.” Au consultat și pe tatăl copilului, întrebându-l prin intermediul semnelor cu privire la numele băiatului. Zaharia a cerut o tăbliță, pe care apoi a scris: El se numește Ioan. Atunci toți (ceilalți) au rămas surprinși. Chiar în acel moment, Zaharia a început să vorbească normal, lăudând pe Dumnezeu. Toți vecinii lor au fost afectați de frică; și oamenii din toată acea zonă au aflat ce se întâmplase. Ei rețineau informațiile despre el și se întrebau: „Oare ce va deveni acest copil?” Iar Iahve era în mod evident cu el.