YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 30

30
1Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut nici măcar un copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora ei. Apoi i-a zis lui Iacov: „Dă-mi copii; altfel voi muri!” 2Iacov s-a mâniat pe Rahela și i-a răspuns: „Sunt eu în locul lui Dumnezeu, care te-a făcut să nu poți concepe copii?” 3Atunci ea i-a zis: „Ia-o pe sclava mea – Bilha – care este aici! Intră la ea ca să rămână însărcinată și apoi să nască pe genunchii mei; pentru ca astfel să îmi pot forma și eu o familie cu participarea ei!” 4Astfel, Rahela i-a dat-o lui Iacov ca soție pe sclava ei numită Bilha. Iacov a intrat la ea (în cort). 5Așa a rămas însărcinată; și apoi i-a născut lui Iacov un fiu. 6Atunci Rahela a zis: „Dumnezeu m-a auzit și mi-a făcut dreptate dându-mi un fiu!” Astfel i-a pus numele Dan. 7Bilha – sclava Rahelei – a rămas din nou însărcinată; și i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. 8Atunci Rahela a zis: „Am înfruntat-o pe sora mea și am învins!” Așa se explică de ce i-a pus numele Neftali. 9Când Leea a văzut că ea a încetat să mai conceapă copii, a luat-o pe sclava ei numită Zilpa și i-a dat-o ca soție lui Iacov. 10Zilpa – sclava Leei – i-a născut un fiu lui Iacov. 11Leea a zis: „Ce noroc!” Și astfel i-a pus numele Gad. 12Zilpa – sclava Leei – i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. 13Leea a zis: „Sunt atât de fericită! Iar (de-acum) femeile mă vor numi fericită!” Și astfel i-a pus (copilului) numele Așer. 14Când era sezonul în care se secera grâul, Ruben a plecat la câmp și a găsit mandragore pe care le-a adus mamei lui numită Leea. Rahela i-a zis Leei: „Te rog, dă-mi și mie din mandragorele fiului tău.” 15Dar ea a răspuns: „Nu-ți este suficient că mi-ai luat bărbatul? Acum vrei să iei și mandragorele fiului meu?” Rahela a răspuns: „Bine, (Iacov) poate să se culce cu tine la noapte în schimbul mandragorelor fiului tău!” 16Seara, când Iacov se întorcea de la câmp, Leea a venit să îl întâmpine; și i-a zis: „Trebuie să intri la mine, pentru că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Astfel, el s-a culcat cu ea în acea noapte. 17Dumnezeu a ascultat-o pe Leea. Ea a rămas însărcinată și i-a născut lui Iacov al cincilea fiu. 18Leea a zis: „Dumnezeu m-a recompensat; pentru că am dat-o pe sclava mea (ca soție) soțului meu.” Și i-a pus numele (copilului) Isahar. 19Leea a rămas din nou însărcinată și i-a născut lui Iacov al șaselea fiu. 20Ea a zis: „Dumnezeu mi-a oferit un dar valoros! De acum încolo, soțul meu va fi aproape de mine; pentru că i-am născut șase fii!” Și astfel i-a pus copilului numele Zabulon. 21Apoi a născut o fiică pe care a numit-o Dina. 22Dumnezeu Și-a amintit de Rahela, a ascultat-o și a făcut-o capabilă să conceapă copii. 23Ea a rămas însărcinată și a născut un fiu. Atunci a zis: „Dumnezeu m-a scăpat de rușine!” 24I-a pus numele Iosif, zicând: „Iahve să îmi mai adauge un fiu!” 25După ce l-a născut Rahela pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban: „Permite-mi să plec, ca să mă întorc acasă, în locul meu natal. 26Dă-mi soțiile și copiii pentru care ți-am slujit, ca astfel să pot pleca împreună cu ei. Tu personal știi cât ți-am slujit!” 27Dar Laban i-a răspuns: „Dacă ești de acord, te rog să mai rămâi. Am constatat că Iahve m-a binecuvântat datorită ție. 28Spune-mi cât vrei să îți plătesc și-ți voi oferi cât ceri.” 29Atunci Iacov i-a zis: „Știi cum ți-am slujit și ce s-a întâmplat cu animalele tale cât timp au fost îngrijite de mine. 30Acea mică avere pe care o aveai înainte să vin eu, ți s-a mărit acum foarte mult. Iahve te-a binecuvântat oriunde m-am dus eu. Acum te întreb: când voi mai avea timp să pot lucra și pentru familia mea?” 31Laban a întrebat: „Ce (vrei) să îți dau?” Iacov a răspuns: „Nu trebuie să îmi dai nimic. Acceptă propunerea mea și eu voi continua să îți păstoresc și să îți păzesc turma. 32Vreau să trec astăzi prin turma ta și să separ toți mieii pestriți și care au pete împreună cu toți cei care sunt negri. Voi selecta apoi și toți iezii cu pete și care sunt pestriți. Ei să fie recompensa (ta) pentru mine. 33De acum încolo, onestitatea mea se va verifica atunci când îmi vei analiza recompensa. Tot ce nu va fi pătat sau pestriț între capre și de culoarea neagră între miei, dacă va fi la mine (în turmă), să fie considerat ca furt (din proprietatea ta)!” 34Laban a zis: „Accept propunerea ta!” 35În acea zi, Iacov a separat țapii pestriți și care aveau pete, împreună cu toate caprele pestrițe și cu pete pe ele; apoi pe toate cele care aveau pete albe pe ele, împreună cu toți mieii negri. Le-a dat pe toate în îngrijire fiilor lui. 36Apoi Iacov a depărtat turma lui la distanță de trei zile (de mers pe jos) față de restul turmelor lui Laban, pe care a continuat să le păstorească el. 37Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan. Apoi le-a curățat de coajă, astfel încât să se poată vedea partea albă a acestora. 38A pus înaintea oilor nuielele pe care le descojise, așezându-le în jgheaburile adăpătorilor. Și astfel, oile concepeau miei când veneau să bea apă. 39Ele au conceput având în fața lor acele nuiele; și au fătat miei cu pete albe, pestriți și cu pete cenușii. 40Iacov a despărțit mieii și a orientat oile lui Laban cu fața spre masculii negri și spre cei pestriți. Și-a selectat astfel turmele lui; și nu le-a amestecat cu cele ale lui Laban. 41De câte ori oile mai dezvoltate erau pregătite să conceapă, Iacov punea (acele) nuiele în fața lor, în jgheaburi. Și ele concepeau miei privind la nuiele. 42Dar când oile erau slabe, nu punea nuiele (în fața lor). Astfel, oile slabe rămâneau pentru Laban, iar cele grase ajungeau în proprietatea lui Iacov. 43Așa s-a îmbogățit acest om foarte mult. El avea multe turme de oi, vite, sclavi și sclave, cămile și măgari.

Selectat acum:

Geneza 30: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate