YouVersion Logo
Search Icon

Ezra 3

3
Altarul arderilor
1Când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci, poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim. 2Iosua, fiul lui Ioțadac, cu frații săi preoții și Zorobabel, fiul lui Șealtiel#Mat. 1:12. Luca 3:27., cu frații săi s-au sculat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi-de-tot, după cum este scris#Deut. 12:5. în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. 3Au așezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele țării, și au adus arderi-de-tot#Num. 28:3,4. Domnului: arderile-de-tot de dimineață și de seară. 4Au prăznuit#Neem. 8:14,17. Zah. 14:16,17. Sărbătoarea Corturilor, cum#Exod 23:16. este scris, și au adus#Num. 29:12. zi de zi arderi-de-tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi. 5După aceea, au adus arderea-de-tot#Exod 29:38. Num. 28:3,11,19,26; 29:2,8,13. necurmată, arderile-de-tot pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare, ca daruri de bunăvoie Domnului. 6Din cea dintâi zi a lunii a șaptea, au început să aducă Domnului arderi-de-tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse. 7Au dat argint cioplitorilor de piatră și tâmplarilor și merinde#1 Împ. 5:6,9. 2 Cron. 2:10. Fapte 12:20., băuturi și untdelemn sidonienilor și tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo#2 Cron. 2:16. Fapte 9:36. lemne de cedru din Liban, după#Cap. 6:3. învoirea dată de Cirus, împăratul perșilor.
Punerea temeliilor Templului
8În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, cu ceilalți frați ai lor, preoți și leviți, și toți cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim s-au pus pe lucru și au însărcinat#1 Cron. 23:24,27. pe leviții de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului. 9Și Iosua#Cap. 2:40., cu fiii și frații săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii și frații lor leviții s-au pregătit toți, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la Casa lui Dumnezeu. 10Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au așezat#1 Cron. 16:5,6,42. pe preoți în veșminte, cu trâmbițe, și pe leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David#1 Cron. 6:31; 16:4; 25:1., împăratul lui Israel. 11Cântau#Exod 15:21. 2 Cron. 7:3. Neem. 12:24. mărind și lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci#1 Cron. 16:34. Ps. 136:1. este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține#1 Cron. 16:41. Ier. 33:11. în veac!” Și tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului. 12Dar mulți#Hag. 2:3. din preoți și leviți, și din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa dintâi, plângeau tare când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, 13așa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului, căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.

Currently Selected:

Ezra 3: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy