Priljubljene svetopisemske vrstice iz Geneza 6

Deli

Nu-i înspre Ziditorul său. Atuncea, Lui i-a părut rău Că l-a făcut pe om. Mâhnit, În al Său cuget, a rostit

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui

Domnul, de Noe, S-a-ndurat Și milă, El i-a arătat.

Noe a fost neprihănit – Fără de pată – și-a trăit, Umblând pe calea Domnului, Făr’ a ieși din voia Lui.

„De pe pământ, am să îl șterg, Pe acest om și am să merg Până la capăt: acum vreau, Din lume, tot ce-am pus, să iau! Iau vite, păsări, târâtoare – Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare, De toate câte le-am zidit.” Atunci, pe Noe, l-a zărit.

Când oamenii s-au înmulțit, Crescând în număr, negreșit Că multe fete au avut. Ai Domnului fii au văzut Că fetele oamenilor Frumoase sunt. În gândul lor, S-au hotărât și au plecat Și de neveste au luat, Pe cele care le-au plăcut. Când însă, Domnul i-a văzut, A zis: „Zadarnic! Duhul Meu Nu va rămâne-n om mereu, Totuși, până-l întorc „acasă” –, Iar pân’ am să-l întorc „acasă” – Adică să-l culc în mormânt, Căci e luat din ăst pământ – Iată că viața i-o scurtez Și un hotar am să-i așez, La ani, să nu trăiască-n veci. Îi las o sută douăzeci!” În acea vreme, se aflau, Pe lume, uriași. Erau… Câți – nu ne spune Biblia – dar Un lucru se desprinde clar: Erau; și s-au perpetuat Și după ce și-au fost luat, Ai Domnului fii, de neveste, Din pământence, iar aceste, Cu mulți copii, i-au dăruit. Din uriași, s-au zămislit Vitejii ce-au făcut din nume, În vremurile vechi, renume.

Noe, pe toate, le-a făcut, Așa cum Domnul a cerut.

Însă atunci când S-a uitat La Noe, și când l-a găsit Că e așa cum și-a dorit, Domnul a zis: „În fața Mea, Nici o făptură n-o să stea. Pe toate, astăzi, le-am urât! Sfârșitul lor e hotărât, Căci au pătat pământul tot Și-astfel, să le distrug, socot.

Cu tine este altceva – Pe tine doar, te voi salva. Fă-ți o corabie, din lemn, Așa precum am să te-ndemn! S-o faci din lemn de chiparos, S-o tencuiești apoi, frumos, Cu smoală și pe dinafară, Și interiorul să-l dai, iară, Cu smoală. După ce-o smolești, În cămăruțe s-o-mpărțești.

Domnul, spre el, când a privit, Nici o făptură n-a găsit, Să fie fără de păcat.

Cu voi, atunci, o să luați – Dintre făpturi, din orice soi – Câte-o pereche: doi și doi. Să iei o parte bărbătească Și încă una femeiască. Deci, Noe! Tu o să le ții, Căci vreau ca să rămână vii!