Fiicele Evei - Lecții de viață din partea femeilor Bibliei: Partea 2 Mostră

Abigail
Cum te descurci cu oameni capricioși, furioși sau pur și simplu nebuni?
Oricine mă cunoaşte ştie că nu am toleranţă pentru prostii. Dacă pot, mă îndepărtez de acei oameni... și stau departe.
Dar dacă nu ne putem îndepărta? Dacă sunt colegi de serviciu sau de apartament? Dacă sunt rude sau persoane cu care suntem nevoiți să interacționăm des... ce facem atunci?
Este o povestire în Biblie a unei femei care se confrunta cu prostii în fiecare zi. Ea era căsătorită cu Nabal, un om al cărui nume înseamnă nebun.
Numele ei este Abigail, iar povestea ei se găsește în 1 Samuel 25.
David fugea de regele Saul, dar a ajuns să ofere protecție păstorilor unui om bogat, dar nebun, care tundea oi, Nabal. Ca pe o mică răsplată, David îi cere mâncare pentru el și oamenii lui.
Nabal a respins cererea lui David fără șovăială. Iar acum, David este atât înfometat, cât și mânios (sau înfuriat). El jură să omoare bărbații din casa lui Nabal.
Abigail află despre planul lui David de a-i omorî familia. Ea strânge repede mâncare, îl întâlnește pe David pe drum și apelează la mila lui.
În pledoaria sa, ea face cu atenție o mică referire la praștia lui David. Nimic nu poate să ajute la creșterea orgoliului unui bărbat precum mâncarea și mențiunea unei realizări din trecut! Ea vorbește despre viitorul lui și îl îndeamnă să nu irosească timp cu o vărsare de sânge inutilă.
David ascultă și cedează.
La scurt timp după aceste evenimente, Nabal moare și David îi cere lui Abigail să-i fie soție. Ea nu mai este soţia lui Nabal - nebunul, ea este acum soţia lui David - viitorul rege al Israelului.
Mesajul acestei povestiri este simplu. Abigail și-a înțeles poziția de influență. Ea și-a schimbat circumstanțele în loc să se lase schimbată de circumstanțe.
A rămas consecventă. Nu s-a supărat pe soarta ei în viaţă; la urma urmei, căsătoria cu Nabal nu ar fi putut fi ușoară. Biblia o descrie pe Abigail ca fiind frumoasă și inteligentă, și a continuat să fie așa, fără să îi scape vreodată ceva și salvând viețile multor oameni.
Indiferent care ar fi lucrul (sau persoana) cu care te confrunți astăzi, mă rog să îți înțelegi poziția de influență... nu de a te lăsa doborâtă de alții, ci de a-i ridica pe alții.
Precum și în cazul lui Abigail, Dumnezeu te poate folosi și PE TINE pentru a schimba și chiar salva viețile celor din jurul tău.
~ Binu
Scriptura
Despre acest plan

Descoperă aplicații pentru viața modernă din poveștile femeilor din Vechiul Testament.
More
Planuri asemănătoare

Ce oferă Isus?

Daniel, un tânăr profesionist credincios

The Chosen + BibleProject | Plan de citire Sezonul 1

Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

Miracole În Desfășurare

Vindecare pe coridoarele depresiei

Ce a făcut Isus și de ce contează?

Cum era Isus?

Mă întorc la inima închinării
