Mă întorc la inima închinăriiMostră

Mă întorc în comunitate
Închinarea este o expresie personală a inimii și este o expresie a comunității în unitate. Am fost creați pentru comunitate pentru că Dumnezeu Însuși este o Comunitate. Cele Trei Persoane ale Trinității coexistă în părtășie și unitate deplină și permanentă. Omul în imaginea lui Dumnezeu este omul care trăiește în comunitate, mai exact în Biserică.
Apare tot mai des tendința de a ne retrage din biserica locală din cauza unor dezamăgiri sau a lipsei de viziune. Deși este greu, voia lui Dumnezeu este să rămânem în adunarea celor credincioși și să Îl căutăm împreună. Împreună creștem și lucrăm pentru scopurile lui Isus Hristos.
Cât de minunat și special este când oameni din diferite medii, de diferite vârste, cu perspective diferite se unesc în ciuda diferențelor dintre ei, având un singur scop și anume, să Îl laude pe Dumnezeu, să I se închine și să Își dedice viețile Lui.
Probabil că poți enumera o listă întreagă de motive pentru care să stai departe de biserică și creștini. Însă cum ar fi ca în loc să lași să sa formeze prăpăstii între tine și alții, în loc să lași să se ridice ziduri de despărțire, să Îi dai Domnului durerea ta și să lași ca dragostea pentru Dumnezeu pe care atât tu, cât și ceilalți credincioși o poartă în inimă să vă unească. În închinare ne concentrăm asupra bunătății și harului Domnului nostru și învățăm să ne îngăduim unii pe ceilalți, să continuăm să ne iubim în ciuda slăbiciunilor și a defectelor fiecăruia dintre noi. Ne iertăm unii pe alții pentru că Dumnezeu ne-a iertat atât de mult. Închinarea în unitate are puterea de a dărâma ziduri, de a construi poduri unde erau prăpăstii, de a aduce generații și națiuni împreună în Numele Cel mai scump și Sfânt de pe acest pământ, Isus Hristos!
Vino la închinare cu Biserică!
Ascultă Hillsong United - Good Grace
Despre acest plan

Întoarcerea la inima închinării înseamnă o întoarcere la ceea ce constituie o închinare autentică. Închinarea autentică este un stil de viață, nu 30 de minute de cântat pe săptămâna. Închinarea este în duh și adevăr. Este individuală, în odăița mea și în fiecare moment al vieții mele, dar este de asemenea și o expresie a Bisericii când credincioșii se strâng în unitate. Și nu în ultimul rând, închinarea este proclamarea credinței și a laudelor mele în fața lumii întregi astfel încât să devin un instrument în mâna lui Dumnezeu pentru lărgirea Împărăției Sale. Ascultă! Citește! Roagă-te! Trăiește!
More
Dorim să mulțumim HILLSONG BUCHAREST pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.hillsong.ro
Planuri asemănătoare

Miracole În Desfășurare

Cum era Isus?

The Chosen + BibleProject | Plan de citire Sezonul 1

Daniel, un tânăr profesionist credincios

Mă întorc la inima închinării

Vindecare pe coridoarele depresiei

Ce a făcut Isus și de ce contează?

Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

Descoperind Împărăția Lui Dumnezeu
