YouVersion
Pictograma căutare

Anxietatea și căutarea liniștii sufletului meuMostră

Anxietatea și căutarea liniștii sufletului meu

Ziua 2 din 5

Tată ceresc,

Încetinește-mă. Calmează-mi inima neliniștită în timp ce îmi întorc fața spre Tine. În loc să mă îngrijorez, Tu îmi spui să mă rog. Îmi amintesc credincioșia Ta din trecut, în timp ce Îți prezint cererile mele. Dă-mi voie să Te simt ca pe Ancora vieții mele. Fixează-mi mintea pe ceea ce este adevărat din Cuvântul Tău, pe ceea ce este pur, frumos, admirabil, excelent sau demn de laudă. Fie ca acesta să fie ciclul gândurilor mele.

Îți mulțumesc, Tată. Amin.

În momentul în care totul este cu susul în jos și anxietatea te inundă, fii mângâiat și încredințat că te poți baza pe Ancora ta pentru a te ține pe loc. Cum poate fi Dumnezeu ancora ta?

Enumeră mesajele de speranță și de îndrumare pe care le observi în aceste pasaje.

Ce avantaje și perspective descoperi?

Ce mângâiere ți-ar putea aduce?

Zi 1Zi 3

Despre acest plan

Anxietatea și căutarea liniștii sufletului meu

Acest plan de 5 zile este locul de început pentru a schimba ordinea tiparului de gândire prin citirea și memorarea adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă te afli într-un sezon plin de anxietate, amintește-ți că Cel care te-a creat este, de asemenea, Cel care Își revarsă dragostea și harul Său peste tine. El tânjește să-ți aducă pace și bucurie.

More

Dorim să mulțumim Neighbor Bible Studies 2GO - NBS2GO Team, Joan Parsons și Rebecca Davie pentru că au pus la dispoziție acest plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://nbs2go.com/index.php/youversion-subscriber-welcome/