YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Bucurie pentru toate anotimpurileMostră

Joy For All Seasons

Ziua 30 din 30

Când ceilalți au văzut doar uriași și înfrângeri … Iosua și Caleb au ales să-și păstreze privirea cu fermitate ațintită asupra tăriei și puterii Dumnezeului lor.



Când ceilalți au ignorat vocea lui Dumnezeu … Iosua și Caleb au ascultat vocea lui Dumnezeu.



Când ceilalți și-au întors spatele și au fugit speriați … Iosua și Caleb L-au urmat pe Domnul cu toată inima lor.



Caleb era bătrân și încă mai avea posibilitatea de a alege.



Putea să își odihnească picioarele sau el și Iosua ar conduce poporul lui Dumnezeu spre victorii mărețe?



„Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, ca să iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată.



Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu.



Și în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: „Țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.”



„Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani.



Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.



Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea!” (Iosua 14:7-12)



Când Caleb a împlinit optzeci și cinci de ani, el i-a cerut lui Dumnezeu un alt munte!



Caleb a declarat că puterea lui nu a scăzut și că a avut îndeajuns curaj pentru a înfrunta mai multe bătălii și mai mulți munți.



Un bărbat … sau o femeie … când este umplut/-ă cu puterea lui Dumnezeu … poate câștiga bătălii prea numeroase pentru a fi numărate!



Care este muntele la care ți-a fost încredințat?



Știu că rugăciunile vor primi răspuns și că vocea lui Dumnezeu va fi auzită … totul pentru că tu și eu am răspuns la chemarea lui Iosua și a lui Caleb în momentul nostru din istorie.



Un gând vesel la care să meditezi: Evrei 11 este „Sala de Glorie” a oamenilor de credință. Dacă Duhul Sfânt ar scrie despre viața ta, ce ar spune El?



Aplicație practică:



Astăzi, ai vrea să-mi trimiți un mail la carol@carolmcleodministries.com? Te rog să-mi spui cum te-a ajutat aceste învățături și cum pot să mă rog pentru tine! Aștept cu nerăbdare ca să-mi scrii!

Scriptura

Zi 29

Despre acest plan

Joy For All Seasons

Te-ai întrebat vreodată: „Este posibil să simți bucurie în fiecare anotimp al vieții?” Carol McLeod crede că Dumnezeu are o bucurie imensă pentru tine care se află la îndemâna ta. În acest devoțional, vei descoperi cum s...

More

Mulțumim Carol McLeod și Just Joy Ministries pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați: www.carolmcleodministries.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate