Duhul Sfânt: Suntem inflamabili sau rezistenți la foc?Mostră

Focul lui Dumnezeu în Isus

Pentru unii, era un loc de închinare. Pentru alții era o zonă de afaceri unde să-și câștige existența prin orice mijloace necesare. Dar pentru Fiul era casa Tatălui Său–pământ sfânt și un loc de rugăciune pentru salvarea, vindecarea și eliberarea națiunilor. Așa că a apărut biciul împotriva schimbătorilor de bani, a hoților și abuzatorilor, făcându-i pe farisei să fumege de furie și ca atare riscându-Și propria viață. Dar cu onoarea Tatălui Său în joc și cu eliberarea națiunilor în balanță, El a râs de moarte pentru că a meritat totul. Dacă trebuia, Isus era gata să meargă la cruce. O, ce pasiune!

În experiența umană, focul lui Dumnezeu se traduce prin pasiune—genul de pasiune pe care am văzut-o în Isus. Poate că El a fost pasionat nu doar în cuvintele Sale. Când Isus se ducea spre Ierusalim pentru ultima dată, citim că El mergea înaintea ucenicilor Săi. Aceștia L-au văzut cum se îndemna să continue înainte (Marcu 10:32). De ce? Cumva, focul din sufletul Său era evident în felul cum mergea.

Când au ajuns, Isus a văzut profanarea templului. Ucenicii au avut atunci dovada suplimentară a sentimentelor Sale pasionate. Reacția Lui L-a transformat într-o figură magnifică. Ucenicilor li s-au reamintit cuvintele din Psalmul 69:9: „căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie...” Dar era o mânie născută din dragoste, nu o furie rece. Isus nu a fost un fanatic isteric. El iubea casa Tatălui Său, asta-i tot. Dorința Lui era să vadă oameni în templu închinâmndu-se liber și cu bucurie. Dar comercialismul din templu stricase toate astea. Inima I s-a revărsat ca un vulcan. Focul Dunului Sfânt din sufletul Său L-a făcut să curețe templul. 

Copiii, orbii și șchiopi au rămas însă și El i-a vindecat (Matei 21:14-16). Asta a fost ceea ce El a vrut să facă oricum și acesta a fost motivul pentru care mânia Lui s-a încins ca un cuptor. Indignarea lui viza bucuria. Și a reușit—copiii au ajuns să cânte: „Osana!”