YouVersion
Pictograma căutare

Informații despre Plan

Declar război: 4 căi pentru a câștiga bătălia cu tine însuțiMostră

I Declare War: 4 Keys To Winning The Battle With Yourself

Ziua 4 din 5

Jocul dinaintea Jocului



În timp ce făceam ordine într-un dulap din casa noastră, eu și soția mea am dat peste o colecție de schițe cu predicile mele de când am început să predic. La începutul acelei perioade, mă plimbam prin casă în timp ce îmi înregistram mesajul pe un magnetofon de mână, iar apoi ascultam să văd cum sună și dacă ceva nu îmi plăcea cum a ieșit, întreg procesul era reluat din nou. Uitându-mă peste acele materiale vechi, am fost instant teleportat cu șaisprezece ani în urmă pe vremea când mi se făcea rău fizic înainte să urc pe scenă. Mă asemănam cu Eminem care vomita în toaleta clubului înainte de prima confruntare hip-hop din 8 Mile. Nu era datorită spaghetelor mamei mele (Nu aș fi putut să predic niciodată cu ceva așa de greu și bogat în stomacul meu) dar aproape tot timpul ajungeam terminat înainte să vorbesc și aceasta a continuat timp de un an și ceva. Mă simțeam aiurit, tremuram cu totul și eram absolut îngrozit în așa fel încât totul se întuneca în timp ce încercam să îmi amintesc punctele principale din mesaj.  De obicei mă simțeam mult mai bine după ce vomitam și mă simțeam instant mai bine în momentul când ajungeam pe scenă. Toată tensiunea dispărea și eram ca o rață care înota, făcând ceea ce eram născut să fac, doar că era o agonie să ajung acolo. Iată cum stă treaba. Puntea dintre toată practica și performanța în sine este rutina dinaintea jocului. Aceasta este adevărată în orice strădanie. Trebuie să câștigi războiul din interiorul tău înainte ca să îl câștigi pe cel din exterior. 



Acum, nu aș mai vorbi fără să trec printr-un ritual important. Acesta implică să stau în rugăciune pe genunchi și să admit slăbiciunea mea pentru a intra în puterea pe care Cristos mi-o oferă. Unele lucruri care le fac în pregătirea mea sunt luate de la atleți. 



Cei mai buni atleți știu cum să se liniștească înainte să înceapă competiția. Brazilianul Pelle este considerat cel mai bun jucător de fotbal din toate timpurile. În cartea sa „Gimnastică Mintală” Gary Mack l-a întrebat pe Pele despre ritualul său dinaintea jocului. Se ducea în vestiar și lua, nu o minge de fotbal, ci câteva perne. Se întindea undeva de unul singur. Punea o pernă sub cap și una deasupra. Este așa de ciudat, dar devine mai interesant. El spunea că se ducea cu mintea înapoi în copilărie și își imagina că joacă fotbal pe plajă, pentru că acolo a început să iubească jocul cu adevărat. El nu juca pentru bani, el juca pentru că iubea jocul foarte mult. Apoi se întorcea mai aproape de prezent și își amintea cele mai bune momente din cariera sa. Își aducea aminte de acele momente când a jucat exact așa cum și-a dorit. După ce vedea aceste clipe grozave din cariera sa, revenea în prezent la ce a venit să facă, la motivul pentru care se alfa pe stadion. Și începea să se gândească la modul cum dorea să joace și se vedea făcând aceasta în filmul care se derula în mintea sa. Apoi se ridica, mergea la echipa lui, își făcea încălzirea și era pregătit să intre pe stadion cu o forță de neoprit. Era liniștit și calm - deja s-a văzut cum câștigă, acum tot ce avea de făcut era să și câștige. 



Când am citit asta, imediat m-am gândit la ceva ce a spus Petru. El a scris, „Prin urmare, încingeți-vă mințile voastre și fiți treji.”



Văd asta la Moise. El știa ce trebuia să facă. Să ridice o națiune din niște sclavi, să unească triburile, să conducă poporul lui Dumnezeu în țara promisă. Dar el nu s-a grăbit cu aceasta. I s-au dat pașii necesari: toiag transformat în șarpe, mână cu lepră, apă schimbată în sânge, și a făcut toate astea de două ori înainte să ajungă ziua jocului în curtea lui Faraon. El și-a pregătit mintea pentru acțiune și s-a asigurat că e pregătit. 



Cânt este momentul să despachetăm ce a pus Dumnezeu în noi, nu putem să sărim peste pregătire. Ce ar fi dacă în loc să ne referim la „timpul de liniște” de dimineață cu Domnul Isus ca și timpul în care ne pregătim pentru acțiune. Ia o pauză, ia o gură de aer, ascultă-L pe Dumnezeu, petrece timp în Cuvântul Său, lasă adevărul Său să te curețe.



Indiferent de ce se află în fața ta astăzi, că trebuie să vorbești în fața unui stadion plin de oameni, să lansezi o rachetă pe Marte, să predai înaintea unei clase pline de elevi, sau să ai grijă de un copil mic, iată care este adevărul: Nu ești pregătit să faci față jocului până când nu îți faci ritualul de pregătire. 



Întreabă-te următoarele:




  1. Care sunt lucrurile la care să renunț din rutina de dimineață pentru a începe în forță. Care sunt lucrurile ce trebuie să le adaug?

  2. Care este un lucru pe care L-a pus Dumnezeu în viața mea și îl împiedic datorită faptului că nu îmi pregătesc mintea pentru acțiune.

`
Zi 3Zi 5

Despre acest plan

I Declare War: 4 Keys To Winning The Battle With Yourself

Câștigă bătălia cu tine însuți, declarând război părții din tine pe care nu o dorești. Descoperă gândurile, cuvintele, acțiunile și puterea de care ai nevoie pentru a obține victoria continuă. În mod cert, tu ești dușman...

More

Dorim să mulțumim Pastorului Levi Lusko pentru acest plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http://levilusko.com

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate