YouVersion
Pictograma căutare

Meditații zilnice despre educație părintească intenționalăMostră

Parenting by Design Daily Devotional

Ziua 85 din 280

LIMITAREA LIBERTĂȚII NOASTRE

Mulți oameni cred că un „bun” creștin trăiește după multe reguli. Adevărul, însă, este cu totul altul. Credinciosul autentic nu are nevoie de multe reguli. Ci îi sunt necesare doar câteva principii biblice care să-l călăuzească și pe care să le aplice în orice situație. De fapt, omul mai slab în credință are trebuință de mai multe reguli întrucât nu are înțelepciunea și discernământul necesare pentru a aplica norme spirituale în împrejurări dificile.

În schimb, un om puternic în credință poate să renunțe temporar la libertate și să îți impună unele restricții astfel ca o persoană mai slabă în credință să nu interpreteze greșit acțiunile sale. În creșterea și educarea copiilor este posibil să luăm în calcul abținerea de la anumite activități care pot fi prilejuri de poticnire în ochii imaturi ai copiilor noștri. Acest pasaj ar trebui să influențeze alegerile noastre cu privire la alcool, la filmele pe care le vizionăm și chiar cu privire la glumele pe care le spunem. Cu toate că putem menține un echilibru sănătos, nu știm punctele vulnerabile ale copiilor noștri în special când e vorba de ispită. Ar trebui să ne sacrificăm unele privilegii până când copiii noștri au maturitatea să înțeleagă când, unde și de ce să se înfrâneze.

Ca să fii un bun exemplu s-ar putea să fii nevoit să renunți parțial la libertatea ta până când copiii tăi au suficientă înțelepciune pentru a practica aceeași înfrânare.

Despre acest plan

Parenting by Design Daily Devotional

Scopul acestor meditații este să vedem ce vrea Cuvântul lui Dumnezeu să ne spună despre provocările pe care le întâlnesc toți părinții. Fiecare zi include un pasaj din Scriptură și un exemplu al modului de aplicare a acestuia în încercările și biruințele avute atunci când îți conduci familia către maturitate spirituală. Conținutul planului este creat de „Parenting by Design”, o lucrare din Fort Worth dedicată instruirii părinților despre cum să-și conducă copiii în același mod în care Dumnezeu își conduce copiii.

More

We would like to thank Parenting by Design for providing their daily devotional. For more information about Parenting by Design, please visit: www.parentingbydesign.com