YouVersion
Pictograma căutare

Meditații zilnice despre educație părintească intenționalăMostră

Parenting by Design Daily Devotional

Ziua 43 din 280

SMERENIA

Există puține lucruri care îți pot submina umblarea cu Dumnezeu mai mult decât mândria. Mulți dintre noi pretindem că depindem de El dar trăim în dependență de noi înșine. Modul în care reacționăm la realizările și dezamăgirile noastre este o puternică mărturie pentru copiii noștri.

Când crești în ochii tăi datorită succesului pe care îl ai, crezi că rezultatele pozitive sunt meritul tău. Dar, în final, rezultatele depind de Dumnezeu, nu de noi. În înțelepciunea Lui suverană, El folosește atât experiențele plăcute cât și pe cele rele pentru a-Și împlini planul Său. Când înțelegem acest lucru, avem o perspectivă mai corectă cu privire la succes și la eșec. Aptitudinile noastre sunt daruri de la Dumnezeu și în timp ce El ne cheamă să le folosim pentru gloria Lui, rezultatele îi aparțin Lui.

Fii un model de smerenie îi succesele și în eșecurile tale.

Despre acest plan

Parenting by Design Daily Devotional

Scopul acestor meditații este să vedem ce vrea Cuvântul lui Dumnezeu să ne spună despre provocările pe care le întâlnesc toți părinții. Fiecare zi include un pasaj din Scriptură și un exemplu al modului de aplicare a acestuia în încercările și biruințele avute atunci când îți conduci familia către maturitate spirituală. Conținutul planului este creat de „Parenting by Design”, o lucrare din Fort Worth dedicată instruirii părinților despre cum să-și conducă copiii în același mod în care Dumnezeu își conduce copiii.

More

We would like to thank Parenting by Design for providing their daily devotional. For more information about Parenting by Design, please visit: www.parentingbydesign.com