Meditații zilnice despre educație părintească intenționalăMostră

MULȚUMIREA
Este ușor să primim laude pentru lucrurile bune pe care le-am făcut. Însă, nu trebuie să uităm (sau să îi lăsăm pe copiii noștri să uite) că toate posesiunile materiale sunt binecuvântări pe care Dumnezeu, prin harul Său, a îngăduit să le avem. Și cele mai bune lucruri pe care le-am câștigat pe pământ, nu se compară cu bogăția pe care o vom primi ca moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu!
Indiferent ce ne spune cultura noastră, noi nu am dobândit binecuvântări materiale. Sunt oameni în diferite părți ale lumii, mai puțini norocoși care ar merita mai multe, însă Dumnezeu nu a ales să îi binecuvânteze din abundență. Alții au lucrat din greu pentru mai puțin, și totuși acceptă cu umilință binecuvântările divine ca fiind mai mult decât merită.
Smerește-te și mulțumește pentru binecuvântările primite de la Dumnezeu.

Scriptura
Despre acest plan

Scopul acestor meditații este să vedem ce vrea Cuvântul lui Dumnezeu să ne spună despre provocările pe care le întâlnesc toți părinții. Fiecare zi include un pasaj din Scriptură și un exemplu al modului de aplicare a acestuia în încercările și biruințele avute atunci când îți conduci familia către maturitate spirituală. Conținutul planului este creat de „Parenting by Design”, o lucrare din Fort Worth dedicată instruirii părinților despre cum să-și conducă copiii în același mod în care Dumnezeu își conduce copiii.
More
We would like to thank Parenting by Design for providing their daily devotional. For more information about Parenting by Design, please visit: www.parentingbydesign.com