YouVersion
Pictograma căutare

Meditații zilnice despre educație părintească intenționalăMostră

Parenting by Design Daily Devotional

Ziua 207 din 280

SPERANȚĂ ÎNTR-O LUME DECĂZUTĂ

Povestea lui Noe oferă un exemplu foarte bun al modului prin care Dumnezeu își demonstrează atât adevărul cât și dragostea. Dumnezeu urăște păcatul, iar răutatea lumii de dinaintea potopului necesita judecata Sa (adevărul). Dar, pentru că Noe a fost credincios și a ascultat, Dumnezeu și-a demonstrat dragostea prin salvarea familiei sale de la potop (dragoste). Primul lucru făcut de Noe, după coborârea din arcă a fost acela de a se închina lui Dumnezeu, aducându-I o jertfă. El a văzut puterea și neprihănirea lui Dumnezeu, știind de asemenea că El este iubitor și vrednic de închinare.

Omul continuă să fie înclinat spre săvârșirea răului, iar Dumnezeu continuă să fie atât neprihănit, cât și iubitor. El permite ca noi să suferim consecințele neascultării, dar oferă iertare și reconciliere prin Isus Hristos.

Suntem provocați să urmăm exemplul lui Dumnezeu și să găsim un echilibru între dragoste și adevăr în creșterea copiilor noștri. Tindem să punem accentul fie pe un aspect, fie pe celălalt, dar ambele sunt necesare. Facem acest lucru prin responsabilizarea copiilor noștri în ceea ce privește neascultarea, fiind în același timp calmi și consecvenți în disciplina noastră.

Modul nostru de a ne crește copiii ar trebui să reflecte adevărul și dragostea lui Dumnezeu.

Scriptura

Despre acest plan

Parenting by Design Daily Devotional

Scopul acestor meditații este să vedem ce vrea Cuvântul lui Dumnezeu să ne spună despre provocările pe care le întâlnesc toți părinții. Fiecare zi include un pasaj din Scriptură și un exemplu al modului de aplicare a acestuia în încercările și biruințele avute atunci când îți conduci familia către maturitate spirituală. Conținutul planului este creat de „Parenting by Design”, o lucrare din Fort Worth dedicată instruirii părinților despre cum să-și conducă copiii în același mod în care Dumnezeu își conduce copiii.

More

We would like to thank Parenting by Design for providing their daily devotional. For more information about Parenting by Design, please visit: www.parentingbydesign.com