YouVersion
Pictograma căutare

Meditații zilnice despre educație părintească intenționalăMostră

Parenting by Design Daily Devotional

Ziua 201 din 280

TRĂIREA PRIN CREDINȚĂ, NU PRIN VEDERE

Moise a fost foarte clar cu privire la obligația israeliților de a fi oameni devotați cuvintelor lui Dumnezeu și i-a instruit pe aceștia să transmită aceste învățături mai departe din generație în generație. Deși Dumnezeul lui Israel nu a putut fi văzut, El a vorbit prin Cuvântul Său. În totală opoziție, neamurile ce înconjurau poporul israelit se închinau unor idoli făcuți de mâna omului care puteau fi văzuți, dar nu puteau vorbi, pentru că erau lipsiți de viață.

Moise a avertizat poporul cu privire la întoarcerea de la cuvintele Dumnezeului celui viu și închinarea idolilor morți. El știa că ei aveau tendința de a se închine bazându-se pe ceea ce se putea vedea și nu prin credință. După cum știm, israeliții s-au întors de la cuvintele Domnului și s-au închinat altor dumnezei, iar Dumnezeu a folosit armatele asiriene și babiloniene pentru a-i disciplina.

În mod asemănător israeliților, noi avem de-a face, zi de zi, cu o alegere. Vom trăi prin credință în ceea ce este nevăzut sau ne vom întoarce privirea spre idolii fără viață ai succesului pământesc?

Când ne închinăm lucrurilor materiale, trăim prin vedere iar nu prin credință.

Despre acest plan

Parenting by Design Daily Devotional

Scopul acestor meditații este să vedem ce vrea Cuvântul lui Dumnezeu să ne spună despre provocările pe care le întâlnesc toți părinții. Fiecare zi include un pasaj din Scriptură și un exemplu al modului de aplicare a acestuia în încercările și biruințele avute atunci când îți conduci familia către maturitate spirituală. Conținutul planului este creat de „Parenting by Design”, o lucrare din Fort Worth dedicată instruirii părinților despre cum să-și conducă copiii în același mod în care Dumnezeu își conduce copiii.

More

We would like to thank Parenting by Design for providing their daily devotional. For more information about Parenting by Design, please visit: www.parentingbydesign.com