Pietrele de temelie ale mântuirii - Seria „Isus este mai mare" #3Mostră

Piatra de temelie 1: Pocăința de faptele morții
Gânduri din Cuvânt
Atunci când eu sau tu nesocotim poruncile lui Dumnezeu trebuie să ne pocăim. Pocăința este definită după cum urmează:
Întoarce-te din drum.
Întoarce-te la Dumnezeu.
Nu te întoarce înapoi de unde ai plecat.
Pare un exercițiu simplu, dar e dificil de împlinit. Este un angajament prin care ne recunoaștem eșecurile și ne întoarcem la Dumnezeu care poate oferi iertare. Avem nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să putem face ce e bine - așa că cere-I Lui asta chiar acum. Avem nevoie de ajutor și unii de la ceilalți ca să putem merge înainte. Cere ajutor - nu lăsa rușinea sau teama să te oprească.
Ce înseamnă fapte moarte? Orice lucru care nu aduce viață în noi sau în cei cu care lucrăm sau locuim. Sunt lucruri pe care le facem prin puterea noastră - nu prin puterea Duhului Sfânt.
Acestea sunt lucruri care nu împlinesc standardele lui Dumnezeu - dar pe care noi credem că Dumnezeu ar trebui să le accepte, (dar El nu le acceptă). Sunt de asemenea lucruri pe care le facem după înțelepciunea noastră - și nu după Cuvântul lui Dumnezeu.
Practică pocăința. Cunoaște-o. Fii capabil să o explici și altora.
Rugăciune
Tată, această piatră de temelie este una pe care ar trebui să o atingem zilnic. În drumul nostru prin viață eșuăm atât de des. Și totuși Tu ne ajuți să ne ridicăm, ne ierți și ne dai putere să continuăm să facem ce e bine. Ajută-ne să oprim lucrurile care aduc moartea în relațiile noastre, în speranțele și visurile noastre, în bucuria pe care o avem în prezența Ta. Ajută-ne să ne ținem strâns de lucrurile care aduc viață. Ajută-ne să le facem în fiecare zi - chiar și atunci când nu avem chef. Ajută-ne prin Duhul Tău să trăim în acest fel în fiecare zi. În Numele lui Isus, amin.
Scriptura
Despre acest plan

Rezistența unei clădiri se află în fundație. În sens natural, scopul principal al fundației este de a susține structura de deasupra sa și de a o menține în poziție verticală. Această definiție a scopului fundației se aplică și mai mult în viața noastră spirituală. În partea a treia din cele nouă a planurilor noastre devoționale despre Evrei, vedem cât de important este să avem o fundație spirituală solidă.
More