Enduring With Job: 7 Days Of HopeMostră

Poveștile despre problemele lui Iov au circulat și au ajuns până la trei prieteni ai lui: Elifaz, Bildad și Țofar. Imediat ce aud că prietenul lor are probleme, se duc la el.
Ceea ce găsesc ei este mai rău decât și-ar fi putut imagina. Iov este de nerecunoscut, un schelet al omului care fusese. Pe vremuri om de onoare, acum este însângerat și învinețit, stând în întristarea lui. Prietenii lui sunt grav afectați de ceea ce văd și jelesc pentru el precum ar face pentru cineva care a murit.
Apoi, într-un moment puternic de mângâiere, cei trei prieteni se așază lângă el și stau acolo în liniște completă pentru următoarele șapte zile. Ei văd că durerea lui este de nedescris și oferă singurul lucru de ajutor: prezența lor.
Aceasta este una dintre cele mai puternice lecții despre cum să abordăm un om care suferă. Mie îmi este foarte greu să mângâi pe cineva care a trecut printr-o suferință extremă. Ce putem spune sau face pentru a ajuta în această situație sau pentru a micșora durerea?
Răspunsul este arătat în ceea ce au făcut cei trei prieteni. Pe măsură ce cartea continuă, ei vor oferi ideile și cuvintele lor de mângâiere, ba chiar se vor contrazice cu prietenul lor pe alocuri. Dar inițial, tot ce au făcut a fost să aștepte. Prietenii lui Iov nu au încercat să îi rezolve problema. Ei doar au stat cu el în durere și au plâns împreună cu el în liniște.
Două lucruri. Mai întâi, atunci când suntem mișcați să mângâiem pe cineva care este în durere, amintește-ți de prietenii lui Iov în aceste versete. De multe ori, prezența noastră poate face mai mult decât orice frază sau cadou sau act de slujire. A suferi alături de cineva poate fi una dintre cele mai dificile și mai de ajutor lucruri pe care le putem face.
Apoi, când noi suferim, tendința noastră este de a ne ascunde de lume. Vrem să ascundem suferința noastră fără un motiv real. Nu o face. Cel mai rapid mod de a fi vindecați nu este de a încerca să ne vindecăm singuri, ci mai degrabă, să lăsăm rana să respire, să căutăm oameni de încredere care ne vor fi alături în suferință.
Concluzie: Prezența altor oameni este un dar de la Dumnezeu.
Rugăciune: Tată, nu vreau să sufăr sau să fiu în jurul suferinței. Totuși, ajută-mă să fiu de ajutor celor îndurerați. Iar când sufăr, îmblânzește-mi inima pentru a-i putea lăsa pe cei din jur să mă ajute în același fel.
Scriptura
Despre acest plan

Suffering is the one experience which binds all of humankind together. But why does it exist? What purpose does it serve? Like so many of us, Job was a person who didn’t deserve the immense pain that entered his life. It was at his lowest point when God showed up and provided one of the most challenging and powerful answers to the problem of pain the world has ever heard.
More