YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 11:12-21

Marcu 11:12-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

A doua zi, după ce au plecat din localitatea Betania, Isus era flămând. A observat de la mare distanță un smochin care avea frunze și a mers spre el, să vadă dacă va găsi câteva fructe. Când s-a apropiat, a constatat că nu avea decât frunze, pentru că încă nu era perioada smochinelor. Atunci Isus a zis smochinului: „Niciodată să nu mai mănânce cineva fructe din tine!” Iar discipolii Lui au auzit aceste cuvinte. Ajunși la Ierusalim, Isus a intrat în (curtea) templu(lui). A răsturnat mesele celor care schimbau bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Nu permitea nimănui să poarte vreun vas prin (zona de lângă) templu. Îi învăța apoi, zicând: „Oare nu este scris în Scripturi «Casa Mea va fi numită o casă a rugăciunii pentru toate națiunile.»? Dar voi ați făcut din ea un cuib de infractori!” Liderii preoților și experții în lege(a mozaică) au auzit și ei aceste cuvinte. În consecință, se gândeau cum să Îl omoare în secret; pentru că se temeau de El, din cauza poporului care era fascinat de învățăturile Lui. Iar Isus ieșea din oraș de fiecare dată când se însera. În următoarea dimineață, când treceau pe lângă acel smochin, discipolii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru, care și-a amintit ce se întâmplase cu o zi înainte, a zis lui Isus: „Învățătorule, privește: smochinul blestemat de Tine, s-a uscat!”

Marcu 11:12-21 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Când, din Betania-au pornit, În zori, Iisus a flămânzit. El, de departe, a văzut, Un mic smochin ce a crescut Chiar lângă firul drumului. A căutat, în frunza lui, Gândind, vreo roadă, să găsească, Și foamea, să Își potolească. Însă, nimic nu a găsit, Căci n-a fost timpul de rodit. Atunci, cuvântul, a luat Și, pe smochin, l-a blestemat: „Acum, în veacul care vine, Și-n vecii vecilor, din tine – Din rod, din ale tale fructe – Nimeni să nu se mai înfrupte!” Toți ucenici-au auzit Blestemul ce a fost rostit. Când la Ierusalim sosiră, Ei, către Templu, se grăbiră. Iisus, în Templu, a intrat Și, mânios, i-a alungat Pe cei care negoț făceau; S-a dus la cei ce bani schimbau, Și mesele le-a răvășit; Apoi, privirea, Și-a oprit, Pe cei ce vindeau porumbei. Furios, S-a îndreptat spre ei, Și-ale lor bănci, le-a răsturnat. Pe nimenea n-a mai lăsat, Cu vase-n Templu. La sfârșit, Celor prezenți, El le-a vorbit: „Nu știți ce, în Scripturi, se spune? „O casă, pentru rugăciune, E casa Mea – e un loc sfânt, Al tuturor, de pe pământ. Dar voi sunteți aceia cari, O peșteră, pentru tâlhari, Din ea, acuma, ați făcut!” Aceste vorbe n-au plăcut Preoților cei mai de seamă, Și nici vorbirea, fără teamă, A lui Iisus, nu le-a priit; De-aceea, ei s-au sfătuit, Cu cărturarii, și-ncercau Să-L prindă, însă, se temeau De furia norodului, Vrăjit de-nvățătura Lui. Când înserarea se-așternea, Iisus, cetatea, părăsea. În zori, când iarăși au trecut Înspre cetate, au văzut – Discipolii – cum s-a uscat Smochinul, ce-a fost blestemat, C-o zi în urmă, de Iisus. Petru și-a amintit și-a spus: „Învățătorule, privește Acel smochin mic, care crește Acolo! Ieri, l-ai blestemat, Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”