Leviticul 26:1-26 - Compare All Versions
Leviticul 26:1-26 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Să nu vă faceți nici idoli nici chip cioplit, nici să nu ridicați un chip stând în picioare, nici să nu ridicați vreun chip de piatră în pământul vostru, ca să va prosternați lui, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru. Să țineți sabatele mele și să respectați sanctuarul meu: Eu sunt DOMNUL. Dacă umblați în statutele mele și țineți poruncile mele și le împliniți, Atunci vă voi da ploaie la timpul cuvenit și pământul își va aduce venitul lui și pomii câmpului își vor aduce rodul lor. Și treieratul vostru se va întinde până la culesul viilor și culesul viilor se va întinde până la timpul semănatului; și vă veți mânca pâinea pe săturate și veți locui în țara voastră în siguranță. Și vă voi da pace în țară și vă veți culca și nimeni nu vă va înfrica; și voi scoate fiarele rele afară din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Și veți alunga pe dușmanii voștri, iar ei vor cădea în fața voastră prin sabie. Și cinci dintre voi vor alunga o sută și o sută dintre voi vor pune pe fugă zece mii; și dușmanii voștri vor cădea înaintea voastră prin sabie. Pentru că voi lua cunoștință de voi și vă voi face roditori și vă voi înmulți și voi întemeia legământul meu cu voi. Și veți mânca din cele vechi și veți scoate pe cele vechi din cauza celor noi. Și voi așeza tabernacolul meu printre voi; și sufletul meu nu se va dezgusta de voi. Și voi umbla între voi și voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu. Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos afară din țara Egiptului, ca să nu fiți robii lor; și am frânt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți drept. Dar dacă nu îmi veți da ascultare și nu veți împlini toate aceste porunci; Și dacă veți disprețui statutele mele, sau dacă sufletul vostru va detesta judecățile mele, astfel încât nu veți împlini toate poruncile mele, ci veți rupe legământul meu, Eu de asemenea vă voi face aceasta, voi rândui peste voi teroare, tuberculoză și febra arzătoare, care va mistui ochii și va cauza întristare inimii, iar voi veți semăna sămânța voastră în zadar, pentru că dușmanii voștri o vor mânca. Și îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi uciși înaintea dușmanilor voștri, cei ce vă urăsc vor domni peste voi; și veți fugi când nimeni nu vă urmărește. Și dacă totuși din cauza tuturor acestor lucruri nu îmi veți da ascultare, atunci vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre. Și voi frânge mândria puterii voastre; și voi face, ca fierul, cerul vostru; și ca arama, pământul vostru; Și tăria voastră va fi cheltuită în zadar, pentru că pământul vostru nu își va aduce venitul, nici pomii pământului nu își vor aduce roadele. Și dacă umblați împotriva mea și nu îmi veți da ascultare; voi aduce înșeptit plăgi peste voi, conform păcatelor voastre. De asemenea voi trimite fiare sălbatice printre voi, care vă vor jefui de copiii voștri și vor distruge vitele voastre și vă vor împuțina la număr; și căile vieții voastre vor fi pustiite. Și dacă nu vă veți lăsa corectați de mine prin acestea, ci veți umbla împotriva mea, Atunci eu de asemenea voi umbla împotriva voastră și vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre. Și voi aduce sabie asupra voastră, care va pedepsi cearta voastră cu legământul meu; și când vă veți aduna înăuntrul cetăților voastre, voi trimite ciuma printre voi; și veți fi dați în mâna dușmanului. Și după ce voi fi frânt toiagul pâinii voastre, zece femei vor coace pâinea voastră într-un singur cuptor și vă vor da înapoi pâinea voastră cântărită; și veți mânca dar nu vă veți sătura.
Leviticul 26:1-26 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Să nu vă faceți zeități deșarte, să nu vă ridicați nici chipuri, nici stâlpi; să nu așezați în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să păziți sabatele Mele și să cinstiți Sanctuarul Meu. Eu sunt DOMNUL. Dacă veți urma rânduielile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi da ploi la vreme, pământul își va da roadele și pomii de pe câmp își vor da roadele. Treieratul grâului va ține până la culesul viei, iar culesul viei va ține până la semănat; veți mânca pâine pe săturate și veți locui fără frică în țara voastră. Voi da pace în țară și vă veți culca fără să fiți tulburați; voi stârpi fiarele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Îi veți urmări pe vrăjmașii voștri și ei vor cădea înaintea voastră uciși de sabie. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii, iar vrăjmașii voștri vor cădea înaintea voastră uciși de sabie. Îmi voi întoarce Fața spre voi, vă voi face roditori, vă voi înmulți și voi statornici legământul Meu cu voi. Veți mânca din roadele cele vechi ca să le faceți loc celor noi. Voi așeza Lăcașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, din robie; Eu am rupt resteiele jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu fruntea sus. Dar, dacă nu Mă veți asculta și nu veți împlini toate aceste porunci, dacă veți nesocoti rânduielile Mele și dacă sufletul vostru va ajunge să urască hotărârile Mele, așa încât să nu mai împliniți toate poruncile Mele și să rupeți legământul Meu, iată ce vă voi face Eu atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi; veți semăna în zadar sămânța voastră, căci o vor mânca vrăjmașii voștri; Îmi voi întoarce Fața împotriva voastră și veți fi bătuți de vrăjmașii voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți. Dacă nici așa nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi frânge semeția tăriei voastre, cerul îl voi face de fier, iar pământul, de aramă; puterea vi se va istovi fără folos; pământul vostru nu-și va da recolta și pomii țării nu-și vor mai da rodul. Dacă vă veți arăta împotrivitori față de Mine și nu veți vrea să Mă ascultați, vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi trimite împotriva voastră fiarele câmpului, care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, vă vor împuțina la număr și vă vor pustii drumurile. Dacă nici acestea nu vă vor îndrepta și vă veți arăta împotrivitori față de Mine, și Eu Mă voi arăta împotrivitor față de voi și vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi aduce împotriva voastră sabia răzbunării, pentru a răzbuna astfel legământul, și, când vă veți strânge în cetățile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru și veți fi dați pe mâna vrăjmașului; când voi frânge toiagul pâinii, zece femei vor coace pâine într-un singur cuptor și vă vor împărți pâinea cu cântarul; veți mânca fără să vă săturați.
Leviticul 26:1-26 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziți Sabatele Mele și să cinstiți Locașul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul. Dacă veți urma legile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul își va da roadele și pomii de pe câmp își vor da rodul. Abia veți treiera grâul, și veți începe culesul viei; și culesul viei va ține până la semănătură. Veți avea pâine din belșug, veți mânca și vă veți sătura și veți locui fără frică în țara voastră. Voi da pace în țară și nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din țară fiarele sălbatice și sabia nu va trece prin țara voastră. Îi veți urmări pe vrăjmașii voștri și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră. Cinci din voi vor urmări o sută și o sută din voi vor urmări zece mii, și vrăjmașii voștri vor cădea uciși de sabie înaintea voastră. Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creșteți, vă voi înmulți și Îmi voi ține legământul Meu cu voi. Veți mânca din roadele cele vechi și le veți scoate afară pe cele vechi ca să le faceți loc celor noi. Îmi voi așeza Locașul în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu capul ridicat. Dar dacă nu Mă ascultați și nu împliniți toate aceste porunci, dacă nesocotiți legile Mele și dacă sufletul vostru urăște rânduielile Mele, așa încât să nu împliniți toate poruncile Mele și să rupeți legământul Meu, iată ce vă voi face atunci: Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi. Sămânța o veți semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmașii voștri. Îmi voi întoarce Fața împotriva voastră și veți fi bătuți și veți fugi dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți chiar. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier și pământul de aramă. Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-și va da roadele și pomii de pe pământ nu-și vor da rodul. Dacă și după aceasta vă veți împotrivi și nu veți voi să Mă ascultați, vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp, care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele și vă vor împuțina, așa că vă vor rămâne drumurile pustii. Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta și dacă vă veți împotrivi Mie, Mă voi împotrivi și Eu vouă și vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabia, care va răzbuna călcarea legământului Meu, și, când vă veți strânge în cetățile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru și veți fi dați în mâinile vrăjmașului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vi se va da pâinea cu cântarul; veți mânca, dar nu vă veți sătura.
Leviticul 26:1-26 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Să nu vă faceți idoli; și să nu vă instalați nicio statuie făcută prin cioplire, dar nici stâlpi (considerați) sfinți. Pe teritoriul țării voastre să nu puneți statui de piatră înaintea cărora să vă închinați; pentru că Eu sunt Dumnezeul vostru, numit Iahve! Să respectați Sabatele Mele și să cinstiți Sanctuarul Meu. Eu sunt Iahve. Dacă vă veți conforma deciziilor Mele, dacă veți respecta poruncile Mele și vă veți trăi viața conform lor, vă voi da ploi care vor cădea la momentul oportun. Astfel, pământul va fi productiv și pomii câmpului își vor produce fructele lor. Seceratul va dura până la culesul viei; iar acest cules va dura până la semănat. Veți mânca pâine din abundență și veți trăi protejați în țară. Vă voi da pace în zona unde veți locui. Vă veți culca; și nimeni nu vă va deranja; voi distruge animalele sălbatice din țară, iar sabia nu va trece prin ea. Veți urmări pe dușmanii voștri; și ei vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Cinci dintre voi vor urmări o sută dintre ei; și o sută vor urmări zece mii. Dușmanii voștri vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Mă voi întoarce spre voi, vă voi face fertili și vă voi înmulți. Îmi voi respecta legământul ratificat cu voi. Veți mânca din grâul vechi; și veți fi determinați să îl scoateți pe cel vechi pentru ca să îi faceți loc celui nou. Îmi voi stabili reședința în mijlocul vostru; și nu vă voi urî. Voi umbla printre voi; și voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu. Eu sunt Iahve – Dumnezeul vostru, Cel care v-am scos de pe teritoriul Egiptului, ca să nu mai fiți sclavii egiptenilor. Eu am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți ținând capul ridicat. Dar dacă nu Mă veți asculta și nu veți pune în practica vieții voastre toate aceste porunci, dacă veți desconsidera deciziile Mele și veți urî legile Mele refuzând să mai respectați toate poruncile Mele, ci veți încălca legământul Meu, vă spun de-acum ce vă voi face: voi aduce teroarea peste voi. Tifosul și febra vor face să vi se stingă ochii și să dispară viața din voi. Vă veți semăna degeaba semințele (în pământ); pentru că (recoltele care vor crește din ele) le vor mânca dușmanii voștri. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi învinși de dușmanii voștri. Cei care vă urăsc, vă vor fi stăpâni; și veți fugi chiar și în situații în care nu veți fi urmăriți de nimeni… Dacă în ciuda acestor lucruri, nu Mă veți asculta, voi continua și Eu să vă pedepsesc de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi distruge forța voastră de care erați mândri. Vă voi face cerul ca fierul și pământul ca bronzul. Vi se va consuma energia fără niciun rezultat. Pământul vostru nu va mai produce recoltele agricole, iar pomii din țară nu își vor mai oferi fructele (ca altădată). Dacă și după aceste lucruri veți continua să vă opuneți Mie și nu veți accepta să Mă ascultați, vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi trimite animalele sălbatice împotriva voastră. Ele vă vor lăsa fără copii și vă vor distruge vitele. Astfel, vă vor împuțina. În consecință, drumurile voastre vor rămâne fără călători. Dacă nici după aceste pedepse nu veți accepta să vă corectați, ci vă veți opune Mie, și Eu mă voi opune vouă. Vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi aduce sabia împotriva voastră. Ea va răzbuna legământul încălcat (de voi). Dacă vă veți aduna în orașele voastre, voi trimite epidemia printre voi; și veți ajunge la discreția dușmanilor voștri. Când voi aduce lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vă vor da pâinea cu cântarul. Dar în ciuda faptului că o veți mânca, tot nu vă veți sătura.
Leviticul 26:1-26 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
„De-a face idoli, vă feriți! Nici chipuri, să nu vă ciopliți Și nici stâlpi, pentru amintire! Iată, vă dau acum de știre, Ca nu cumva să încercați – În țară – ca să ridicați Pietre ce sunt împodobite, Chipuri în ele-având cioplite, În fața cărora apoi, Spre-a vă-nchina, să mergeți voi! Aminte să luați, mereu, Că vă sunt Domn și Dumnezeu! Sabatul Meu, să îl păziți! De-asemenea, să Îmi cinstiți, Mereu, locașul Meu cel sfânt, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt! Dacă voi legile-Mi urmați Și la porunca Mea vegheați, Mereu, spre a o-ndeplini, Atunci, la vreme, vor veni Ploi ca pământul să rodească Și pomi-n câmp să înflorească, Să vă aducă rod bogat. Abia de fi-va treierat Grâul, din holdele câmpiei, Și veți începe strânsul viei Care atât de mult va ține, Până când semănatul vine. Din brazdele-ntoarse de plug, Veți avea pâine, din belșug, Din care, voi o să mâncați Până când fi-veți săturați. În țară, o să viețuiți Făr’ ca, de frică, să mai știți. Pace, în țară, veți avea, Mereu, iar somnul, nimenea N-o să vi-l tulbure. Din țară, Eu am să fac, atunci, să piară Sălbăticiunile. Feriți De sabie, aveți să fiți. Voi îi veți urmări pe cei Care vă sunt vrăjmași, iar ei, În fața voastră, vor cădea, Uciși fiind, cu sabia. O sută, doar cinci dintre voi, Atunci, vor urmări. Apoi, O sută dintre-ai voștri fii Vor urmări chiar zece mii. Voi îi veți urmări pe cei Care vă sunt vrăjmași, iar ei, În fața voastră, vor cădea, Uciși fiind, cu sabia. Când Eu am să Mă-ntorc spre voi, Veți crește-n număr mai apoi, Și o să umpleți tot pământul Acelei țări, căci legământul Pe care Eu, la început, L-am încheiat, va fi ținut. Din roade vechi, o să mâncați Și-afară, o să le-aruncați, Ca să puteți face apoi, Loc, roadelor care sunt noi. În al vost’ mijloc, tot mereu, Se va afla locașul Meu, Și n-am să vă urăsc, nicicând. Mereu, voi fi, în al vost’ rând, Căci sunt al vostru Dumnezeu, Iar voi veți fi poporul Meu. Din al Egiptului ținut, Eu v-am luat și v-am făcut Liberi să fiți, pentru că Eu Vă voi fi Domn și Dumnezeu. Din jug, Eu v-am eliberat Și capul, vi l-am ridicat.” „Dar dacă nu Mă ascultați Și dacă n-o să căutați, Poruncile-Mi, să le-mpliniți, Și dacă voi nesocotiți Și legile ce vi le-am dat, Dacă, urâți, neîncetat, Ceea ce Eu am rânduit Fără ca să fi împlinit Poruncile ce le-am dat Eu – Și rupeți legământul Meu – Iată, atunci ce vă voi face: Nu am a vă lăsa în pace, Ci trimit groaza peste voi, Lingoarea, frigurile-apoi, Iar ochii voștri se vor stinge Și viața vi se va prelinge Din trupuri. Roada semănată, De-ai voști’ vrăjmași va fi mâncată. Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți. După acestea, voi vedea, De ascultați de vorba Mea. De n-ascultați, aveți să fiți, De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit. Atunci voi frânge, negreșit, Mândria voastră – căci văd bine – Că, din putere, ea vă vine. Eu am să fac a fi, de fier, De-asupra voastră-albastrul cer, Iar sub picior – de bună seamă – Pământul fi-va de aramă. Făr’ ca, folos, să dobândească, Puterea o să vă slăbească. Pământul vostru n-o să-și dea Rodul la timp; de-asemenea, Nici pomii n-au să mai rodească. După ce au să se-mplinească Toate acestea, dacă voi Tot nu veți asculta apoi, De vorba Mea, aveți să fiți, De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit. În contra voastră-am să trimit Fiarele câmpului, răpind Pe-ai voști’ copii și nimicind, Vitele voastre. Imediat, Poporul fi-va-mpuținat, Pieri-vor mulți din ai săi fii, Iar drumurile-or fi pustii. După pedepse, voi vedea De ascultați, de vorba Mea; Iar dacă împotrivă-Mi stați Și nu vreți să Mă ascultați, Din nou, veți fi voi pedepsiți. De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit, Aveți să fiți. Am să trimit, În contra voastră, sabia. Voi răzbuna, atunci, prin ea Faptul că nu M-ați ascultat Și legământul Mi-ați călcat. Când, în cetăți, v-adăpostiți, Cu ciumă fi-veți voi loviți Și-n mâinile vrăjmașilor, Dat are-a fi acest popor. Atunci când am să vă trimit Lipsă de pâine, negreșit, Zece femei – într-un cuptor – Vor coace pâinea tuturor. Din ea, cu toți o să mâncați Dar nu o să vă săturați.
Leviticul 26:1-26 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați chip cioplit sau stele; să nu puneți în țara voastră nicio piatră sculptată ca să vă prosternați înaintea ei; eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să țineți sabáturile mele și să cinstiți sanctuarul meu! Eu sunt Domnul. Dacă veți umbla după legile mele, dacă veți păzi poruncile mele și le veți împlini, vă voi da ploaie la timpul potrivit, pământul își va da roadele sale și pomii câmpului vor da fructele lor. Treieratul vostru va ține până la culesul viilor și culesul viilor va ține până la semănat; veți mânca pâinea voastră până ce vă veți sătura și veți locui în siguranță în țara voastră. Voi da pace în țară, vă veți culca și nu va fi cine să vă sperie; voi face să piară din țară animalele sălbatice și sabia nu va trece prin țara voastră. Îi veți urmări pe dușmanii voștri și ei vor cădea [uciși] de sabie înaintea voastră. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii și dușmanii voștri vor cădea [uciși] de sabie înaintea voastră. Mă voi întoarce spre voi, vă voi face rodnici și vă voi înmulți și voi întări alianța mea cu voi. Veți mânca din [roadele] vechi și veți scoate pe cele vechi ca să faceți loc celor noi. Voi așeza sanctuarul meu în mijlocul vostru și nu vă voi disprețui. Voi umbla în mijlocul vostru; eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului ca să nu fiți sclavii lor; am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu capul ridicat. Dar dacă nu mă ascultați și nu împliniți toate aceste porunci, dacă nesocotiți hotărârile mele și dacă veți disprețui legile mele, așa încât să nu împliniți toate poruncile mele și să rupeți alianța mea, iată ce vă voi face: voi trimite peste voi teroarea, tuberculoza și febra care vă vor secătui ochii și vă vor istovi sufletul; veți semăna în zadar, căci o vor mânca dușmanii voștri. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră, veți fi înfrânți înaintea dușmanilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți. Și dacă, cu toate acestea, nu mă veți asculta, vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face să fie cerul vostru de fier și pământul vostru de bronz. Puterea voastră se va consuma fără folos: pământul vostru nu-și va da roadele și pomii țării nu-și vor da fructele. Dacă veți umbla împotriva mea și nu veți binevoi să mă ascultați, voi înmulți înșeptit plăgile asupra voastră, după păcatele voastre. Voi trimite împotriva voastră animalele sălbatice ale câmpului, care vă vor lăsa fără copii și vă vor nimici vitele, vă vor împuțina și drumurile voastre vor rămâne pustii. Dacă prin acestea nu vă veți îndrepta spre mine și dacă veți umbla împotriva mea, voi umbla și eu împotriva voastră și vă voi lovi înșeptit pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie care să răzbune alianța mea; iar când vă veți aduna în cetățile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru și veți fi dați în mâinile dușmanului. Când vă voi priva de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vi se va da pâine cu cântarul; veți mânca, dar nu vă veți sătura.
Leviticul 26:1-26 NTR (Noua Traducere Românească)
Să nu vă faceți idoli și să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlpi sacri; să nu așezați chipuri de piatră pe pământul țării voastre, ca să vă închinați înaintea lor, pentru că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să țineți sabaturile Mele și să aveți respect față de Sfântul Meu Lăcaș. Eu sunt DOMNUL. Dacă veți urma hotărârile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci vă voi da ploi la vreme, pământul își va da rodul lui, și pomii câmpului își vor da roadele lor. Secerișul va ține până la culesul viei și culesul viei va ține până la semănat. Veți mânca pâine din belșug și veți trăi în siguranță în țara voastră. Vă voi da pace în țară și, astfel, vă veți culca și nimeni nu vă va înspăimânta. Voi nimici animalele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Veți urmări pe dușmanii voștri și ei vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută vor urmări zece mii; dușmanii voștri vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Mă voi întoarce spre voi, vă voi face roditori, vă voi înmulți și Îmi voi ține legământul Meu cu voi. Veți mânca din recolta cea veche și va trebui să scoateți afară recolta cea veche pentru a-i face loc celei noi. Îmi voi așeza Locuința în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va detesta. Voi umbla printre voi și voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului ca să nu mai fiți sclavii lor. Eu am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu capul ridicat. Dar dacă nu Mă veți asculta și nu veți împlini toate aceste porunci, dacă veți respinge hotărârile Mele și veți detesta legile Mele până într-acolo, încât nu veți mai împlini toate poruncile Mele, ci veți rupe legământul Meu, iată ce vă voi face: voi aduce groaza peste voi. Tifosul și frigurile vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi. Vă veți semăna degeaba sămânța, căci o vor mânca dușmanii voștri. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi învinși de dușmanii voștri. Cei ce vă urăsc vă vor stăpâni și veți fugi chiar și atunci când nu veți fi urmăriți. Dacă totuși, în pofida acestor lucruri, nu Mă veți asculta, atunci și Eu voi continua să vă pedepsesc de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi zdrobi mândria puterii voastre și vă voi face cerul ca fierul, iar pământul ca bronzul. Vi se va risipi puterea fără rost: pământul vostru nu-și va mai da rodul și pomii din țară nu-și vor mai da roadele. Dacă, și după aceasta, vă veți împotrivi și nu veți dori să ascultați de Mine, atunci vă voi lovi de șapte ori mai mult, potrivit cu păcatele voastre. Voi trimite animalele sălbatice ale câmpului împotriva voastră, care vă vor lăsa fără copii și vă vor nimici vitele. Ele vă vor împuțina și, astfel, drumurile voastre vor rămâne pustii. Dacă nici după aceste pedepse nu vă veți lăsa disciplinați de Mine, ci vă veți împotrivi Mie, atunci Mă voi împotrivi și Eu vouă: vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi aduce sabia împotriva voastră, care va răzbuna legământul încălcat. Dacă vă veți aduna în cetățile voastre voi trimite molima printre voi și veți fi dați în mâna dușmanului. Când voi aduce lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vă vor da pâinea cu cântarul. Dar, cu toate că o veți mânca, tot nu vă veți sătura.
Leviticul 26:1-26 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziți Sabatele Mele și să cinstiți Locașul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul. Dacă veți urma legile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul își va da roadele și pomii de pe câmp își vor da rodul. Abia veți treiera grâul, și veți începe culesul viei, și culesul viei va ține până la semănătură; veți avea pâine din belșug, veți mânca și vă veți sătura și veți locui fără frică în țara voastră. Voi da pace în țară și nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din țară fiarele sălbatice și sabia nu va trece prin țara voastră. Veți urmări pe vrăjmașii voștri, și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii, și vrăjmașii voștri vor cădea uciși de sabie înaintea voastră. Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creșteți, vă voi înmulți și Îmi voi ține legământul Meu cu voi. Veți mânca din roadele cele vechi și veți scoate afară pe cele vechi, ca să faceți loc celor noi. Voi așeza Locașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu capul ridicat. Dar, dacă nu Mă ascultați și nu împliniți toate aceste porunci, dacă nesocotiți legile Mele și dacă sufletul vostru urăște rânduielile Mele, așa încât să nu împliniți toate poruncile Mele și să rupeți legământul Meu, iată ce vă voi face atunci. Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi. Sămânța o veți semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmașii voștri. Îmi voi întoarce Fața împotriva voastră și veți fi bătuți și veți fugi dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți chiar. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier și pământul, de aramă. Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-și va da roadele și pomii de pe pământ nu-și vor da rodul. Dacă și după aceasta vă veți împotrivi și nu veți voi să Mă ascultați, vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp, care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele și vă vor împuțina; așa că vă vor rămâne drumurile pustii. Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta și dacă vă veți împotrivi Mie, Mă voi împotrivi și Eu vouă și vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu, și, când vă veți strânge în cetățile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru și veți fi dați în mâinile vrăjmașului. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vi se va da pâinea cu cântarul; veți mânca, dar nu vă veți sătura.