YouVersion
Pictograma căutare

Judecătorii 2:6-13 - Compare All Versions

Judecătorii 2:6-13 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)

Și după ce Iosua a dat drumul poporului, copiii lui Israel au mers, fiecare la moștenirea sa, ca să stăpânească țara. Și poporul a servit DOMNULUI în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor care au trăit mai mult decât Iosua, care văzuseră toate lucrările mari, pe care le făcuse DOMNUL pentru Israel. Și Iosua, fiul lui Nun, servitorul DOMNULUI, a murit fiind în vârstă de o sută zece ani. Și l-au îngropat în hotarul moștenirii sale în Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, în partea de nord a dealului Gaaș. Și toată generația aceea de asemenea a fost adăugată la părinții săi; și s-a ridicat după ei o altă generație care nu cunoștea pe DOMNUL, nici lucrările pe care le făcuse el pentru Israel. Și copiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și au servit Baalilor; Și au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul părinților lor, care i-a scos din țara Egiptului, și au urmat alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care erau împrejurul lor și s-au plecat înaintea lor și au provocat pe DOMNUL la mânie. Și au părăsit pe DOMNUL și au servit lui Baal și Astarteei.

Judecătorii 2:6-13 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)

Iosua dăduse drumul poporului, și fiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. Poporul I-a slujit DOMNULUI în tot timpul vieții lui Iosua și în timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse DOMNUL pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îngropat în ținutul moșiei lui, la Timnat-Heres, în ținutul muntos al lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Toată generația aceea a fost adăugată la părinții ei și după ea s-a ridicat o altă generație, care nu-L cunoștea pe DOMNUL și nici lucrarea pe care o făcuse El pentru Israel. Fiii lui Israel au făcut atunci ce era rău înaintea DOMNULUI și le-au slujit baalilor. L-au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor; li s-au închinat și L-au mâniat pe DOMNUL. L-au părăsit pe DOMNUL și le-au slujit lui Baal și astarteelor.

Judecătorii 2:6-13 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)

Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. Poporul I-a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu-L cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu-I plăcea Domnului și le-au slujit baalilor. L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe Domnul. L-au părăsit pe Domnul și le-au slujit lui Baal și astarteelor.

Judecătorii 2:6-13 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)

După ce Iosua a dat oamenilor poporului ocazia să meargă fiecare în teritoriul lui, israelienii s-au dus să ia țara în proprietate: fiecare, conform teritoriului primit (prin tragere la sorți) ca moștenire. Poporul a slujit lui Iahve cât timp a trăit Iosua și doar atât cât au mai existat bătrânii care l-au urmat. Ei fuseseră dintre cei care văzuseră toate marile lucrări pe care le făcuse Iahve pentru Israel. Iosua – fiul lui Nun, robul lui Iahve – a murit când avea vârsta de o sută zece ani. L-au înmormântat în teritoriul pe care îl primise ca moștenire – la Timnat-Heres – în regiunea muntoasă locuită de urmașii lui Efraim care este în partea de nord a muntelui Gaaș. Apoi, toți oamenii acelei generații au fost adăugați părinților lor. După ei a existat o altă generație care nu Îl cunoștea pe Iahve și care nu știa nici despre lucrările făcute de El pentru Israel. Atunci israelienii au făcut fapte despre care Iahve spusese că sunt rele; și au slujit baalilor. Abandonând pe Dumnezeul strămoșilor lor numit Iahve care îi scosese de pe teritoriul Egiptului, s-au dus să se închine zeilor popoarelor care îi înconjurau. S-au închinat înaintea lor, mâniindu-L pe Iahve. Astfel, ei L-au abandonat, slujind lui Baal și Astartei.

Judecătorii 2:6-13 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)

Când Iosua a ‘liberat Poporul, toți s-au înturnat În partea lor de moștenire, Ca să o ia în stăpânire. Cât Iosua a viețuit, Întreg poporul I-a slujit Lui Dumnezeu, fără-ncetare. De-asemenea, și-n vremea-n care Bătrânii ce l-au însoțit Pe Iosua, au mai trăit, Căci au văzut, de la-nceput, Ce lucruri mari, Domnu-a făcut Pentru poporul Israel. Poporul I-a slujit astfel, O vreme, Domnului, smerit, Chiar dacă Iosua-a pierit. Atunci când Iosua se duse, O sută zece ani făcuse. El era robul Domnului, Iar Nun fusese tatăl lui. El fost-a-n urmă îngropat Pe un pământ ce i s-a dat Atunci când țara s-a-mpărțit, Într-un ținut ce s-a numit Timnat-Heres și îl găsim În muntele lui Efraim. Locul în cari l-au îngropat, La miază noapte e aflat, De un alt munte din ținut, Care, drept Gaș, e cunoscut. Oamenii ce l-au însoțit Pe Iosua – într-un sfârșit – S-au stins, de-a lungul anilor, Mergând lângă părinții lor. În locul lor, s-au ridicat Alții, dar cei care-au urmat, Pe Domnul, nu L-au cunoscut. Oameni-aceia n-au știut Ceea ce-nfăptuise El, Pentru întregul Israel. Astfel, poporul a făcut, Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu, și a slujit Doar Baalilor. L-a părăsit Pe-adevăratul Dumnezeu, La care au slujit, mereu, Părinții lor – pe-Acela care L-a scos, cu brațul Său cel tare, Din a Egiptului robie, Ca un popor liber să fie – Și a urmat alți dumnezei Slujiți de oamenii acei Care în țară locuiau, Sau care împrejur erau. La ei, s-a dus de s-a-nchinat Israelul și-a mâniat Pe Dumnezeu, necontenit, Prin ‘ceea ce a săvârșit. De al său Domn, el a uitat Și a ajuns de s-a-nchinat Lui Baal și Astarteelor.

Judecătorii 2:6-13 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)

Iósue a trimis poporul, iar fiii lui Israél au mers fiecare la moștenirea lui ca să ia în stăpânire țara. Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieții lui Iósue și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iósue și care au văzut toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israél. Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani. L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnát-Héres, în muntele lui Efraím, la nord de muntele Gaáș. De asemenea, toată generația aceea a fost adăugată la părinții ei. S-a ridicat după ea o altă generație care nu l-a cunoscut pe Domnul și nici lucrările pe care le făcuse pentru Israél. Fiii lui Israél au făcut ceea ce nu-i plăcea Domnului și au început să slujească Bàalilor. L-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor care i-a scos din țara Egiptului și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau: s-au închinat înaintea lor și au provocat mânia Domnului. L-au părăsit pe Domnul și i-au slujit pe Báal și Astártele.

Judecătorii 2:6-13 NTR (Noua Traducere Românească)

După ce Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel au plecat fiecare la moștenirea lui, ca să ia în stăpânire țara. Poporul a slujit DOMNULUI în timpul vieții lui Iosua și a bătrânilor care au mai trăit o perioadă după moartea lui Iosua, care văzuseră toată lucrarea măreață făcută de DOMNUL pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, slujitorul DOMNULUI, a murit la vârsta de o sută zece ani. L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaș. Apoi toată generația aceea a fost adăugată la strămoșii săi, iar după ea s-a ridicat o altă generație care nu-L cunoștea pe DOMNUL, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel. Atunci, fiii lui Israel au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI și au slujit baalilor. L-au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul strămoșilor lor, Care i-a scos din țara Egiptului, și s-au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau. S-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe DOMNUL. Astfel, L-au părăsit pe DOMNUL și au slujit lui Baal și aștoretelor.

Judecătorii 2:6-13 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)

Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat, fiecare, în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului și au slujit baalilor. Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și astarteelor.