Romani 8:12-30
Romani 8:12-30 BTF2015
Așadar fraților suntem datori, nu cărnii, pentru a trăi conform cărnii. Căci dacă trăiți conform cărnii, veți muri; dar dacă prin Duhul ucideți faptele trupului, veți trăi. Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu. Fiindcă nu ați primit duhul robiei din nou spre frică; ci ați primit Duhul adopției fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată! Duhul însuși aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu; Și dacă suntem copii, atunci și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să și fim glorificați împreună. Întrucât socotesc că suferințele din acest timp nu sunt demne de a fi comparate cu gloria care va fi revelată în noi. Fiindcă arzătoarea anticipare a creaturii așteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creatura a fost supusă deșertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui ce a supus-o în speranță, Deoarece creatura însăși de asemenea va fi eliberată din robia putrezirii în glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu. Deoarece știm că toată creația împreună geme și împreună suferă durerile nașterii până acum. Și nu numai ele, dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru. Fiindcă suntem salvați prin speranță; dar speranța văzută nu este speranță; căci de ce ar mai spera cineva pentru ceea ce se poate vedea? Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel Duhul de asemenea ajută neputințelor noastre; fiindcă nu știm pentru ce să ne rugăm cum ar trebui; dar Duhul însuși mijlocește pentru noi cu gemete de nespus. Și cel care cercetează inimile știe care este mintea Duhului, pentru că mijlocește pentru sfinți conform voii lui Dumnezeu. Și știm că toate lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor chemați conform scopului său. Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și predestinat să fie făcuți conform chipului Fiului său, ca el să fie întâiul născut între mulți frați. Mai mult, pe cei care i-a predestinat, pe aceia i-a și chemat; și pe cei pe care i-a chemat, i-a și declarat drepți; și pe cei pe care i-a declarat drepți, i-a și glorificat.





