YouVersion
Pictograma căutare

Romani 12

12
1De aceea vă implor, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre un sacrificiu viu, sfânt, plăcut lui Dumnezeu, aceasta este servirea voastră logică.
2Și nu vă conformați acestei lumi; ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, pentru a deosebi care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.
3Fiindcă prin harul care îmi este dat, spun fiecăruia care este printre voi, să nu gândească mai măreț decât ar trebui să gândească; ci să gândească cumpătat, așa cum Dumnezeu a împărțit fiecăruia măsura credinței.
4Fiindcă așa cum într-un singur trup avem mai multe membre, dar nu toate membrele au același serviciu,
5Tot așa și noi, fiind mulți, suntem un trup în Cristos și fiecare suntem membre unii altora.
6Având așadar daruri care diferă conform harului care ne este dat; fie profeție, să profețim conform cu măsura credinței;
7Sau serviciu, în servire; sau cel ce învață pe alții, în învățătură;
8Sau cel ce îndeamnă, în îndemnare; cel ce dă, în simplitate; cel ce conduce, cu sârguință; cel ce arată milă, cu bucurie;
9Dragostea să fie neprefăcută. Detestați ceea ce este rău; lipiți-vă de bine.
10Iubiți-vă unii pe alții cu dragoste frățească, în onoare dând întâietate altuia.
11Nu leneși în muncă; fervenți în duh; servind Domnului;
12Bucurându-vă în speranță; răbdând în necaz; continuând stăruitor în rugăciune;
13Luând parte la nevoile sfinților; urmărind ospitalitatea.
14Binecuvântați pe cei ce vă persecută; binecuvântați și nu blestemați.
15Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng.
16 Fiți cu aceeași minte unii pentru alții. Nu gândiți lucruri înalte, ci coborâți la cei înjosiți. Nu fiți înțelepți în îngâmfările voastre.
17Nu răsplătiți nimănui rău pentru rău. Îngrijiți-vă de lucruri oneste înaintea tuturor oamenilor.
18Dacă este posibil, cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.
19Preaiubiților, nu vă răzbunați, ci dați loc furiei, fiindcă este scris: Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti, spune Domnul.
20De aceea dacă flămânzește dușmanul tău, dă-i să mănânce; dacă însetează, dă-i să bea; căci făcând astfel, vei îngrămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine.

Selectat acum:

Romani 12: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate