YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 68

68
Mai marelui muzician, un psalm sau o cântare a lui David.
1Să se ridice Dumnezeu, să fie împrăștiați dușmanii lui, de asemenea să fugă dinaintea lui cei ce îl urăsc.
2Alungă-i, precum este alungat fumul; precum se topește ceara înaintea focului, așa să piară cei stricați în prezența lui Dumnezeu.
3Dar cei drepți să se veselească; să se bucure înaintea lui Dumnezeu, da, să se bucure peste măsură.
4Cântați lui Dumnezeu, cântați laude numelui său, preaînălțați pe cel ce călărește peste ceruri prin numele său IAH și bucurați-vă înaintea lui.
5Dumnezeu, în locuința lui sfântă, este tată celor fără tată și judecător al văduvelor.
6Dumnezeu așază pe cei singuri în familii, el scoate afară pe cei legați cu lanțuri; dar cei răzvrătiți locuiesc într-un loc uscat.
7Dumnezeule, când ai mers înaintea poporului tău, când ai mărșăluit prin pustie, Selah,
8Pământul s-a cutremurat și cerurile au picurat în prezența lui Dumnezeu, însuși Sinai s-a clătinat înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9Tu, Dumnezeule ai trimis o ploaie abundentă, prin care ți-ai întărit moștenirea, când a fost obosită.
10Adunarea ta a locuit în ea; tu, Dumnezeule, ai pregătit din bunătatea ta pentru cei săraci.
11Domnul a dat cuvântul, mare a fost oștirea celor ce l-au proclamat.
12Împărații armatelor au fugit iute și cea care a zăbovit acasă a împărțit prada.
13Deși ați stat întinși printre oale, totuși veți fi ca aripile unui porumbel acoperite cu argint și penele lui cu aur galben.
14Când cel Atotputernic a împrăștiat împărați în ea, era alb ca zăpada în Țalmon.
15Muntele lui Dumnezeu este ca muntele Basanului; un munte înalt ca muntele Basanului.
16De ce săriți, voi munți înalți? Acesta este muntele în care Dumnezeu dorește să locuiască; da, DOMNUL va locui în el pentru totdeauna.
17Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri, Domnul este printre ele, ca în Sinai, în locul sfânt.
18Te-ai urcat în înălțime, ai dus în captivitate captivitatea, ai primit daruri pentru oameni; da, și pentru cei răzvrătiți, ca DOMNUL Dumnezeu să locuiască printre ei.
19Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne încarcă cu binecuvântări, Dumnezeul salvării noastre. Selah.
20Dumnezeul nostru este Dumnezeul salvării; și lui DUMNEZEU Domnul îi aparțin ieșirile din moarte.
21Dar Dumnezeu va răni capul dușmanilor săi și creștetul păros al unui astfel de om care merge continuu în fărădelegile lui.
22Domnul a spus: Voi aduce din nou din Basan, voi aduce poporul meu din nou din adâncurile mării,
23Ca piciorul tău să fie înmuiat în sângele dușmanilor tăi și limba câinilor tăi în același sânge.
24Ei au văzut umblările tale, Dumnezeule; umblările Dumnezeului meu, Împăratul meu, în sanctuar.
25Cântăreții au mers înainte, instrumentiștii după ei; printre ei, fecioarele cântând cu tamburine.
26Binecuvântați pe Dumnezeu în adunări, pe Domnul, din fântâna lui Israel.
27Acolo este micul Beniamin cu conducătorul lor, prinții lui Iuda și consiliul lor, prinții lui Zabulon și prinții lui Naftali.
28Dumnezeul tău a rânduit puterea ta; Întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi.
29Datorită templului tău la Ierusalim, împărați îți vor aduce daruri.
30Mustră ceata de lăncieri, mulțimea taurilor, cu vițeii poporului, până când fiecare se va supune cu bucăți de argint, împrăștie pe oamenii care își găsesc plăcerea în război.
31Prinți vor ieși din Egipt; în curând Etiopia își va întinde mâinile spre Dumnezeu.
32Cântați lui Dumnezeu, voi împărății ale pământului; cântați laude Domnului, Selah.
33Celui ce călărește pe cerurile cerurilor, care au fost din vechime, iată, el își trimite vocea, o voce puternică.
34Atribuiți lui Dumnezeu tărie, măreția lui este peste Israel și tăria lui în nori.
35Dumnezeule, tu ești înfricoșător din locurile tale sfinte, Dumnezeul lui Israel este cel ce dă tărie și putere poporului său. Binecuvântat fie Dumnezeu.

Selectat acum:

Psalmii 68: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate