YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 106

106
1Lăudați pe DOMNUL. Aduceți mulțumiri DOMNULUI, pentru că este bun, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna.
2Cine poate rosti faptele puternice ale DOMNULUI? Cine poate arăta toată lauda sa?
3Binecuvântați sunt cei ce țin judecata și cel ce face dreptate tot timpul.
4Amintește-ți de mine, DOAMNE, cu favoarea pe care o porți poporului tău, cercetează-mă cu salvarea ta,
5Ca să văd binele aleșilor tăi, să mă bucur în veselia națiunii tale, să mă laud cu moștenirea ta.
6Noi am păcătuit împreună cu părinții noștri, am făcut nelegiuire, am lucrat cu stricăciune.
7Părinții noștri nu au înțeles minunile tale în Egipt; nu și-au amintit mulțimea îndurărilor tale, ci te-au provocat la mare, la Marea Roșie.
8Cu toate acestea el i-a salvat pentru numele său, ca să facă puterea lui mare să fie cunoscută.
9A mustrat Marea Roșie de asemenea și a secat, astfel i-a condus prin adâncuri, ca prin pustie.
10Și i-a salvat din mâna celui ce îi ura și i-a răscumpărat din mâna dușmanului.
11Și apele au acoperit pe dușmanii lor, niciunul dintre ei nu a rămas.
12Atunci au crezut cuvintele sale; au cântat lauda lui.
13 Dar i-au uitat curând lucrările; nu i-au așteptat sfatul,
14Ci au poftit peste măsură în pustie și au ispitit pe Dumnezeu în pustie.
15Iar el le-a dat ce au cerut, dar a trimis slăbiciune în sufletul lor.
16De asemenea l-au invidiat pe Moise în tabără și pe Aaron, sfântul DOMNULUI.
17Pământul s-a deschis și a înghițit pe Datan și a acoperit ceata lui Abiram.
18Și un foc s-a aprins în ceata lor; flacăra a ars pe cei stricați.
19Ei au făcut un vițel în Horeb și s-au închinat chipului turnat.
20Astfel au schimbat gloria lor cu chipul unui bou care mănâncă iarbă.
21L-au uitat pe Dumnezeu, salvatorul lor, care a făcut lucruri mari în Egipt,
22Lucrări minunate în țara lui Ham și lucruri înfricoșătoare lângă Marea Roșie.
23De aceea a spus că i-ar nimici, de nu ar fi stat în picioare Moise, alesul său, înaintea lui în spărtură, ca să abată furia lui, ca nu cumva să îi nimicească.
24Da, au disprețuit țara plăcută, nu au crezut cuvântul său,
25Ci au cârtit în corturile lor și nu au dat ascultare vocii DOMNULUI.
26De aceea și-a înălțat mâna împotriva lor, ca să îi doboare în pustie,
27Pentru a doborî de asemenea sămânța lor printre națiuni și pentru a-i împrăștia prin țări.
28Ei înșiși s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat sacrificiile morților.
29Astfel l-au provocat la mânie cu faptele lor și plaga a izbucnit peste ei.
30Atunci Fineas s-a ridicat în picioare și a făcut judecată și plaga s-a oprit.
31Și aceasta i s-a socotit dreptate din generație în generație, până în veșnicie.
32 L-au mâniat de asemenea la apele certei, așa că i-a mers rău lui Moise datorită lor,
33Deoarece i-au provocat duhul, astfel că a vorbit nechibzuit cu buzele sale.
34Nu au nimicit națiunile, referitor la care DOMNUL le-a poruncit,
35Ci s-au amestecat printre păgâni și le-au învățat lucrările.
36Și au servit idolilor lor, care au fost o capcană pentru ei.
37Da, au sacrificat dracilor pe fiii lor și pe fiicele lor,
38Și au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor și al fiicelor lor, pe care i-au sacrificat idolilor Canaanului; și țara a fost profanată cu sânge.
39Astfel s-au pângărit cu propriile fapte și au curvit cu propriile lor născociri.
40De aceea s-a aprins furia DOMNULUI împotriva poporului său, într-atât că a detestat propria lui moștenire.
41Și i-a dat în mâna păgânilor; și cei ce i-au urât au condus asupra lor.
42Dușmanii lor de asemenea i-au oprimat și au fost supuși sub mâinile lor.
43De multe ori el i-a eliberat, dar ei l-au provocat cu sfatul lor și au fost înjosiți pentru nelegiuirea lor.
44Cu toate acestea el a dat atenție nenorocirii lor, când le-a ascultat strigătul,
45Și pentru ei și-a amintit de legământul său și s-a pocăit conform mulțimii îndurărilor sale.
46El i-a făcut să găsească milă la toți cei ce i-au dus captivi.
47Salvează-ne, DOAMNE Dumnezeul nostru, și adună-ne dintre păgâni, ca să dăm mulțumiri numelui tău sfânt și să triumfăm în lauda ta.
48Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel din veșnicie în veșnicie, și tot poporul să spună: Amin. Lăudați pe DOMNUL.

Selectat acum:

Psalmii 106: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate