Proverbe 30:1-14
Proverbe 30:1-14 BTF2015
Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache, profeția; omul i-a vorbit lui Itiel, chiar lui Itiel și lui Ucal; Cu siguranță, eu sunt mai neghiob decât oricare om și nu am înțelegerea unui om. Nici nu am învățat înțelepciune, nici nu am cunoașterea celui sfânt. Cine a urcat în cer, sau a coborât? Cine a strâns vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întemeiat toate marginile pământului? Care este numele lui și care este numele fiului său, dacă poți spune? Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este pur; el este un scut pentru cei ce își pun încrederea în el. Nu adăuga la cuvintele lui, ca nu cumva să te mustre și să fii găsit mincinos. Două lucruri am cerut de la tine; nu mi le refuza înainte să mor; Îndepărtează de la mine deșertăciune și minciuni, nu îmi da nici sărăcie, nici bogăție; hrănește-mă cu mâncare potrivită mie, Ca nu cumva să fiu sătul și să te neg și să spun: Cine este DOMNUL? Sau ca nu cumva să fiu sărac și să fur și să iau numele Dumnezeului meu în deșert. Nu acuza pe un servitor stăpânului său, ca nu cumva să te blesteme și să fii găsit vinovat. Este o generație care blestemă pe tatăl lor și nu binecuvântează pe mama lor. Este o generație care este pură în propriii ochi și totuși nu este spălată de murdăria lor. Este o generație, cât de îngâmfați sunt ochii lor! Și pleoapele lor sunt înălțate. Este o generație a căror dinți sunt ca săbiile și a căror colți sunt ca niște cuțite, ca să mănânce pe sărac de pe fața pământului și pe nevoiaș din mijlocul oamenilor.

