YouVersion
Pictograma căutare

Matei 9

9
1Și s-a îmbarcat într-o corabie și a trecut dincolo și a intrat în cetatea sa.
2Și iată, i-au adus un paralitic, zăcând pe un pat; și Isus, văzând credința lor, a spus paraliticului: Îndrăznește, fiule; păcatele tale îți sunt iertate.
3Și iată, unii dintre scribi au spus în ei înșiși: Acesta blasfemiază.
4Și Isus, cunoscându-le gândurile, a spus: Pentru ce gândiți voi rău în inimile voastre?
5Fiindcă ce este mai ușor a spune: Păcatele tale îți sunt iertate, sau a spune: Ridică-te și umblă?
6Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, (atunci i-a spus paraliticului): Ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă.
7Și s-a ridicat și s-a dus acasă.
8Iar mulțimile văzând, s-au minunat și au glorificat pe Dumnezeu, care a dat astfel de putere oamenilor.
9Și pe când trecea Isus pe acolo, a văzut un om, numit Matei, șezând la recepția vămii și i-a spus: Urmează-mă. Iar el sculându-se, l-a urmat.
10Și s-a întâmplat că, pe când ședea Isus la masă în casă, iată, mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut cu el și cu discipolii lui.
11Și când au văzut fariseii, au spus discipolilor lui: De ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și păcătoșii?
12Dar când a auzit Isus, le-a spus: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii.
13Dar mergeți și învățați ce înseamnă: Milă voiesc și nu sacrificiu; fiindcă nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.
14Atunci au venit la el discipolii lui Ioan, spunând: De ce noi și fariseii postim des, dar discipolii tăi nu postesc?
15Și Isus le-a răspuns: Pot jeli însoțitorii mirelui cât timp este mirele cu ei? Dar vor veni zilele când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti.
16Și nimeni nu pune un petic de stofă nouă la o haină veche; fiindcă umplutura ia din haină și ruptura se face mai rea.
17Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile se sparg și vinul se varsă și burdufurile sunt distruse; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi și amândouă se păstrează.
18Pe când le spunea el acestea, iată, a venit un anumit conducător și i s-a închinat, spunând: Fiica mea adineaori a murit; dar vino și pune-ți mâna peste ea și va trăi.
19Și Isus s-a ridicat și l-a urmat la fel și discipolii lui.
20Și iată, o femeie care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani, a venit din spate și s-a atins de marginea hainei lui;
21Fiindcă spunea în ea însăși: Dacă mă voi atinge doar de haina lui, voi fi sănătoasă.
22Dar Isus s-a întors și când a văzut-o a spus: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a făcut sănătoasă. Și femeia a fost făcută sănătoasă din acea oră.
23Și când a intrat Isus în casa conducătorului și a văzut pe cei ce cântau din fluier și mulțimea făcând gălăgie,
24Le-a spus: Dați-vă la o parte, fiindcă fetița nu este moartă, ci doarme. Iar ei au râs în batjocură de el.
25Dar după ce oamenii au fost scoși afară, a intrat și a luat-o de mână și fetița s-a ridicat.
26Și faima acestui lucru s-a răspândit în tot ținutul acela.
27Și pe când Isus pleca de acolo, doi orbi l-au urmat strigând și spunând: Fiul lui David, ai milă de noi.
28Și după ce a intrat în casă, orbii au venit la el; și Isus le-a spus: Credeți că pot face aceasta? Ei i-au spus: Da, Doamne.
29Atunci le-a atins ochii, spunând: Fie-vă conform credinței voastre.
30Și le-au fost deschiși ochii; și Isus le-a poruncit cu strictețe, spunând: Vedeți, nimeni să nu știe.
31Dar după ce au ieșit, au răspândit faima lui în tot ținutul acela.
32Pe când ieșeau, iată, au adus la el un om mut, posedat de un drac.
33Și după ce dracul a fost scos, mutul a vorbit; și mulțimile se minunau, spunând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel.
34Dar fariseii spuneau: Scoate dracii cu prințul dracilor.
35Și Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor și predicând evanghelia împărăției și vindecând fiecare boală și fiecare neputință în popor.
36Dar când a văzut mulțimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau căzute de oboseală și risipite, ca niște oi neavând niciun păstor.
37Atunci le-a spus discipolilor săi: Secerișul, într-adevăr, este mare, dar lucrătorii puțini.
38Implorați, de aceea, pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui.

Selectat acum:

Matei 9: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate