YouVersion
Pictograma căutare

Iosua 11

11
1Și s-a întâmplat, când a auzit Iabin, împăratul Hațorului, că a trimis la Ioba, împăratul Madonului, și la împăratul Șimronului și la împăratul Acșafului,
2Și la împărații care erau în partea de nord a munților și în câmpiile din sudul Chineretului și în văi și granițele lui Dor în partea de vest,
3 La canaaniți din est și din vest și la amoriți și la hetiți și la fereziți și la iebusiți în munți și la heviți sub poalele Hermonului, în țara Mițpa.
4Și au ieșit, ei și toate oștirile lor cu ei, popor mult, mulțime ca nisipul care este pe țărmul mării și cai și care foarte multe.
5Și când toți acești împărați s-au întâlnit, au venit și au așezat tabăra împreună lângă apele Merom, ca să se lupte împotriva lui Israel.
6Și DOMNUL i-a spus lui Iosua: Nu te teme de ei, fiindcă mâine, pe timpul acesta, îi voi da pe toți, uciși, înaintea lui Israel; să tai tendoanele picioarelor cailor lor și să arzi în foc carele lor.
7Astfel Iosua și tot poporul de război împreună cu el a venit dintr-o dată asupra lor, lângă apele Merom și au căzut asupra lor.
8Și DOMNUL i-a dat în mâna lui Israel care i-a bătut și i-a urmărit până la Sidonul cel mare și până la Misrefot-Maim și până la Valea Mițpa, spre est, și i-a bătut până nu au lăsat să le rămână niciunul.
9Și Iosua le-a făcut cum i-a cerut DOMNUL; a tăiat tendoanele picioarelor cailor lor și a ars în foc carele lor.
10Și în timpul acela Iosua s-a întors și a luat Hațorul și a lovit cu sabia pe împăratul lui, fiindcă Hațorul, mai înainte, era capitala tuturor acestor împărății.
11Și au lovit cu ascuțișul sabiei toate sufletele care erau în el, nimicindu-le în întregime; nu a rămas niciunul să sufle; și a ars cu foc Hațorul.
12Și toate cetățile acestor împărați și pe toți împărații lor, Iosua i-a luat și i-a lovit cu ascuțișul sabiei, nimicindu-i în întregime, așa cum poruncise Moise, servitorul DOMNULUI.
13Dar Israel nu a ars niciuna dintre cetățile care stăteau liniștite în tăria lor, afară numai de Hațor, pe care Iosua a ars-o.
14Și copiii lui Israel au luat pentru ei toată prada acestor cetăți și vitele; dar au lovit cu ascuțișul sabiei pe fiecare om, până i-au nimicit; nu au lăsat niciunul să sufle.
15Așa cum poruncise DOMNUL servitorului său Moise, tot așa a poruncit Moise lui Iosua; și astfel a făcut Iosua; nu a lăsat nimic nefăcut din tot ce îi poruncise DOMNUL lui Moise.
16Astfel Iosua a luat toată țara aceea, dealurile și toată partea de sud și toată țara Gosenului și valea și câmpia și muntele lui Israel și valea aceluia,
17De la muntele Halac, care se înalță spre Seir, până la Baal-Gad, în valea Libanului, sub poala muntelui Hermon; și a luat pe toți împărații lor și i-a bătut și i-a ucis.
18Iosua a făcut mult timp război cu toți acești împărați.
19Nu a fost cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, în afară de heviții care locuiau în Gabaon; pe toate celelalte le-au luat prin război.
20Fiindcă era de la DOMNUL să își împietrească inimile, ca să iasă împotriva lui Israel la război, ca el să îi nimicească în întregime și să nu li se arate nicio îndurare, ci să îi nimicească, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise.
21Și în timpul acela Iosua a venit și a stârpit pe anachimii din toți munții, din Hebron, din Debir, din Anab și din toți munții lui Iuda și din toți munții lui Israel; Iosua i-a nimicit în întregime cu cetățile lor.
22Nu a rămas niciunul dintre anachimi în țara copiilor lui Israel; au rămas numai în Gaza, la Gat și la Asdod.
23Și Iosua a luat toată țara, conform cu toate câte îi spusese DOMNUL lui Moise; și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, după împărțirile lor pe triburi. Și țara s-a odihnit de război.

Selectat acum:

Iosua 11: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te