YouVersion
Pictograma căutare

Ioel 2

2
1Sunați din trâmbiță în Sion și sunați alarma pe muntele meu cel sfânt; să tremure toți locuitorii țării, pentru că ziua DOMNULUI vine, pentru că este aproape;
2O zi de întuneric și de întunecime, o zi cu nori și de întuneric gros; ca dimineața revărsată peste munți; un popor mare și puternic; nu a fost vreodată asemenea, nici nu va mai fi după el, în anii multor generații.
3Un foc mistuie înaintea lor; și în spatele lor o flacără arde; țara este ca grădina Edenului înaintea lor și în spatele lor o pustie părăsită; da, și nimic nu le va scăpa.
4Înfățișarea lor este ca înfățișarea cailor; și ca niște călăreți, astfel vor alerga.
5Vor sări ca zgomotul carelor pe vârfurile munților, ca zgomotul flăcării de foc care mistuie miriștea, ca un popor puternic desfășurat pentru bătălie.
6Înaintea feței lor popoarele vor fi foarte îndurerate; toate fețele se vor înnegri.
7Ei vor alerga precum războinicii; vor urca pe zid ca bărbații de război; și vor mărșălui fiecare pe căile lui și nu vor rupe rândurile lor;
8Nici nu se împing unul pe altul; fiecare va merge pe cărarea lui; și când vor cădea pe sabie, nu vor fi răniți.
9Vor alerga încoace și încolo în cetate; vor alerga pe zid, se vor cățăra pe case; ca un hoț vor intra pe ferestre.
10Pământul se va zgudui înaintea lor; cerurile vor tremura; soarele și luna vor fi întunecate și stelele își vor retrage strălucirea;
11Și DOMNUL își va înălța vocea înaintea armatei sale, pentru că tabăra lui este foarte mare, pentru că este puternic cel care împlinește cuvântul său, pentru că ziua DOMNULUI este mare și foarte înfricoșătoare; și cine o poate suporta?
12De aceea chiar acum, spune DOMNUL, întoarceți- la mine cu toată inima voastră și cu post și cu plâns și cu jale;
13Și sfâșiați-vă inima, și nu hainele, și întoarceți-vă la DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el este cu har și milostiv, încet la mânie și de o mare bunătate și se pocăiește de rău.
14Cine știe dacă el nu se va întoarce și nu se va pocăi și nu va lăsa o binecuvântare după el; un dar de mâncare și un dar de băutură pentru DOMNUL Dumnezeul vostru?
15Sunați trâmbița în Sion, sfințiți un post, anunțați o adunare solemnă;
16Adunați poporul, sfințiți adunarea, strângeți pe bătrâni, adunați copiii și pe cei care sug la sâni; să iasă mirele din camera lui și mireasa din cămăruța ei.
17Preoții, servitorii DOMNULUI, să plângă între portic și altar și să spună: Cruță pe poporul tău, DOAMNE și nu da moștenirea ta ocărârii, ca păgânii să stăpânească asupra lor, pentru a spune ei printre popoare: Unde este Dumnezeul lor?
18Atunci DOMNUL va fi gelos pentru țara lui și va avea milă de poporul său.
19Da, DOMNUL va răspunde și va spune poporului său: Iată, eu vă voi trimite grâne și vin și untdelemn și vă veți sătura cu ele; și nu vă voi mai face de ocară printre păgâni;
20Ci voi îndepărta mult de la voi armata de la nord și o voi alunga într-o țară stearpă și pustie, cu fața spre marea de est și cu spatele spre marea de vest, și putoarea ei se va ridica și mirosul ei urât se va urca, pentru că a făcut lucruri mari.
21Nu te teme, țară; fii veselă și bucură-te, pentru că DOMNUL va face lucruri mari.
22Nu vă temeți, voi vite ale câmpului: pentru că pășunile pustiei înverzesc, pentru că pomul își poartă rodul, smochinul și vița își dau tăria.
23Fiți veseli, voi copii ai Sionului, și bucurați-vă în DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el v-a dat ploaia timpurie cu măsură și va face să cadă pentru voi ploaia, ploaia timpurie și ploaia târzie în luna întâi.
24Și ariile vor fi pline de grâu și teascurile se vor revărsa de vin și de untdelemn.
25Și vă voi da înapoi anii pe care i-a mâncat lăcusta, mușița și omida și forfecarul, armata mea cea mare pe care am trimis-o printre voi.
26Și veți mânca în abundență și vă veți sătura și veți lăuda numele DOMNULUI Dumnezeul vostru, care a lucrat minunat cu voi; și poporul meu nu se va rușina niciodată.
27Și veți cunoaște că sunt în mijlocul lui Israel și eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru și niciun altul; și poporul meu nu se va rușina niciodată.
28Și după aceea se va întâmpla voi turna duhul meu peste toată făptura; și fiii voștri și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa vise, tinerii voștri vor avea viziuni;
29Și de asemenea, în acele zile, voi turna duhul meu peste servitori și peste servitoare.
30Și voi arăta minuni în ceruri și pe pământ: sânge și foc și stâlpi de fum.
31Soarele se va schimba în întuneric și luna în sânge, înainte ca ziua cea mare și înfricoșătoare a DOMNULUI să vină.
32Și se va întâmpla, oricine va chema numele DOMNULUI va fi eliberat, pentru că în muntele Sionului și în Ierusalim va fi eliberare, precum a spus DOMNUL, și în rămășița pe care DOMNUL o va chema.

Selectat acum:

Ioel 2: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate