YouVersion
Pictograma căutare

Iov 38

38
1Atunci DOMNUL i-a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt și a zis:
2Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoaștere?
3Încinge-ți acum coapsele ca un bărbat; eu te voi întreba iar tu răspunde-mi.
4Unde erai tu când așezam temeliile pământului? Spune, dacă ai înțelegere.
5Cine a pus măsurile acestuia, dacă știi; sau cine a întins frânghia peste el?
6Pe ce sunt temeliile lui legate; sau cine i-a pus piatra unghiulară a temeliei,
7Când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie?
8Sau cine a închis marea cu porți, când a izbucnit, de parcă ar fi ieșit din pântece?
9Când i-am făcut norul veșmânt și întunericul gros fașă pentru ea,
10Și am spart pentru ea locul meu hotărât și am pus drugi și porți,
11Și am spus: Până aici să vii, dar nu mai departe; și aici să fie oprite mândrele tale valuri?
12Ai poruncit tu dimineții în zilele tale; și ai făcut răsăritul să își cunoască locul,
13Ca să apuce marginile pământului; și cei stricați să fie scuturați de pe el?
14Este întors ca lutul în sigiliu; și ei stau în picioare ca un veșmânt.
15Și celor răi lumina le este oprită și brațul înalt va fi frânt.
16Ai intrat tu în izvoarele mării? Sau te-ai plimbat în căutarea adâncului?
17Ți-au fost porțile morții deschise? Sau ai văzut tu porțile umbrei morții?
18Ai priceput tu lățimea pământului? Spune dacă le cunoști pe toate.
19Unde este calea pe care locuiește lumina? Și cât despre întuneric, unde este locul lui,
20Ca să îl duci la hotarul lui și să cunoști cărările spre casa lui?
21 Îl cunoști tu, deoarece erai deja născut? Sau deoarece numărul zilelor tale este mare?
22Ai intrat tu în tezaurele zăpezii? Sau ai văzut tu tezaurele grindinii,
23Pe care am păstrat-o pentru timpul tulburării, pentru ziua de bătălie și război?
24Pe ce cale este lumina împărțită, care împrăștie vântul de est pe pământ?
25Cine a împărțit o albie pentru torent, sau o cale pentru fulgerul tunetului,
26Să îl facă să ploaie peste pământ, unde nu este nimeni, în pustie, în care nu este om;
27Să sature pământul pustiit și secătuit și să facă mugurele verdeții să răsară?
28Are ploaia tată, sau cine a născut picăturile de rouă?
29Din al cui pântece a venit gheața și chiciura cerului cine a născut-o?
30Apele sunt ascunse precum cu o piatră și fața adâncului este înghețată.
31Poți tu lega dulcile influențe ale Pleiadelor, sau poți dezlega legăturile Orionului?
32Poți scoate Mazarotul la timpul său? Sau poți conduce Arcturus cu fiii săi?
33Cunoști tu rânduielile cerului, poți așeza domnia lui pe pământ?
34Îți poți ridica vocea până la nori, ca mulțime de ape să te acopere?
35Poți trimite fulgere, ca să meargă și să îți spună: Iată-ne?
36Cine a pus înțelepciune în rărunchi, sau cine a dat înțelegere inimii?
37Cine poate număra norii în înțelepciune, sau cine poate opri burdufurile cerului,
38Când țărâna crește spre împietrire și bulgării de pământ se lipesc strâns împreună?
39Vei vâna prada pentru leu, sau vei sătura pofta leilor tineri,
40Când se culcă în vizuinile lor și rămân în adăpost pentru a sta la pândă?
41Cine se îngrijește să dea corbului mâncarea sa? Când puii săi strigă către Dumnezeu ei rătăcesc din lipsă de mâncare.

Selectat acum:

Iov 38: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate