YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 13

13
1Iar înainte de sărbătoarea paștelui, când Isus a știut că i-a sosit timpul ca să plece din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
2Și la sfârșitul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscariot, al lui Simon, să îl trădeze,
3Isus, știind că Tatăl îi dăduse toate în mâinile sale și că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu se duce,
4S-a ridicat de la cină și și-a pus deoparte hainele; și a luat un ștergar și s-a încins.
5Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
6Atunci a venit la Simon Petru; iar Petru i-a spus: Doamne, tu să îmi speli picioarele?
7Isus a răspuns și i-a zis: Ce fac eu, tu nu știi acum; dar vei ști după acestea.
8Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine.
9Simon Petru i-a spus: Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.
10Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.
11Fiindcă știa cine îl trădează; de aceea a spus: Nu sunteți toți curați.
12Și după ce le-a spălat picioarele și și-a luat hainele, așezându-se din nou, le-a spus: Știți ce v-am făcut?
13Voi mă numiți Învățătorul și Domnul; și bine spuneți, fiindcă sunt.
14Așadar dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.
15Pentru că v-am dat un exemplu, ca să faceți așa cum și eu v-am făcut vouă.
16Adevărat, adevărat vă spun: Robul nu este mai mare decât domnul său, nici cel trimis mai mare decât cel ce l-a trimis.
17Dacă știți acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.
18Nu vorbesc despre voi toți; eu îi știu pe cei pe care i-am ales, dar ca să se împlinească scriptura: Cel ce mănâncă pâine cu mine și-a ridicat călcâiul împotriva mea.
19De acum vă spun înainte să se întâmple, ca atunci când se va întâmpla, să credeți că eu sunt.
20Adevărat, adevărat vă spun: Cel ce primește pe oricine trimit, pe mine mă primește; iar cel ce mă primește, îl primește pe cel ce m-a trimis.
21După ce a spus Isus acestea, a fost tulburat în duh și a adus mărturie și a spus: Adevărat, adevărat vă spun, că unul dintre voi mă va trăda.
22Atunci discipolii se uitau unii la alții, nepricepând despre cine vorbește.
23Și era aplecat pe pieptul lui Isus unul dintre discipolii săi, pe care îl iubea Isus.
24De aceea Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine ar fi acela despre care vorbește.
25Iar acela, rezemându-se pe pieptul lui Isus, i-a spus: Doamne, cine este?
26Isus a răspuns: Acela este, căruia îi voi da o bucățică, după ce am înmuiat-o. Și după ce a înmuiat bucățica, a dat-o lui Iuda Iscariot, al lui Simon.
27Și după bucățică, Satan a intrat în acela. Atunci Isus i-a spus: Ceea ce faci, fă repede.
28Dar niciunul dintre cei care ședeau la masă nu a știut pentru ce i-a spus aceasta.
29Fiindcă unii gândeau, deoarece Iuda avea punga, Isus îi spusese: Cumpără cele ce avem nevoie pentru sărbătoare, sau să dea ceva săracilor.
30Acela atunci, primind bucățica, imediat a ieșit; și era noapte.
31De aceea, după ce a ieșit Iuda, Isus a spus: Acum este Fiul omului glorificat și Dumnezeu este glorificat în el.
32Dacă Dumnezeu este glorificat în el, Dumnezeu îl va glorifica de asemenea pe el în el însuși și îndată îl va glorifica.
33Copilașilor, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta, și cum am spus iudeilor că: Unde mă duc eu voi nu puteți veni, tot așa vă spun acum.
34Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit; ca și voi să vă iubiți unii pe alții.
35Prin aceasta vor ști toți că sunteți discipolii mei, dacă aveți dragoste unii pentru alții.
36Simon Petru i-a spus: Doamne, unde te duci? Isus i-a răspuns: Unde mă duc, nu mă poți urma acum; dar mai târziu mă vei urma.
37Petru i-a spus: Doamne, de ce nu te pot urma acum? Îmi voi da viața pentru tine.
38Isus i-a răspuns: Îți vei da viața pentru mine? Adevărat, adevărat îți spun: Nicidecum nu va cânta cocoșul, până când nu mă vei nega de trei ori.

Selectat acum:

Ioan 13: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate