Efeseni 4:7-13
Efeseni 4:7-13 BTF2015
Dar fiecăruia dintre noi îi este dat har conform măsurii darului lui Cristos. De aceea el spune: Când s-a urcat în înălțime, a dus în captivitate captivitatea și a dat daruri oamenilor. (Și că el s-a urcat, ce înseamnă decât că el de asemenea a coborât mai întâi în părțile de jos ale pământului? Cel ce a coborât este chiar cel ce a urcat mult deasupra tuturor cerurilor, ca să umple toate lucrurile.) Și el a dat pe unii apostoli, și pe unii profeți, și pe unii evangheliști, și pe unii păstori și învățători, Pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea servirii, pentru edificarea trupului lui Cristos, Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârșit, la măsura staturii plinătății lui Cristos





