YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 1

1
1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor în Cristos Isus,
2Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos.
3Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești, în Cristos;
4După cum ne-a ales în el înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și ireproșabili înaintea lui în dragoste,
5Predestinându-ne pentru adopția copiilor prin Isus Cristos, pentru el însuși, conform bunei plăceri a voii sale,
6Pentru lauda gloriei harului său în care ne-a făcut acceptați în cel preaiubit.
7În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului său,
8În care el a abundat spre noi în toată înțelepciunea și priceperea,
9Făcându-ne cunoscut misterul voii sale, conform bunei sale plăceri, pe care și-a plănuit-o în el însuși;
10Ca în administrarea plinătății timpurilor să adune în unul, toate în Cristos, deopotrivă pe cele în cer și cele pe pământ; în el,
11În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale,
12Pentru lauda gloriei sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.
13În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh sfânt al promisiunii,
14Care este arvuna moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei sale.
15Din această cauză și eu, după ce am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și dragostea pentru toți sfinții,
16Nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, amintind despre voi în rugăciunile mele,
17Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea duhul înțelepciunii și al revelației în cunoașterea lui;
18Ochii înțelegerii voastre, fiind iluminați, ca voi să cunoașteți care este speranța chemării lui și care sunt bogățiile gloriei moștenirii lui în sfinți,
19Și care este nemărginita mărime a puterii lui față de noi, care credem, conform cu lucrarea tăriei puterii sale,
20Pe care a lucrat-o în Cristos, când l-a înviat dintre morți și l-a așezat la dreapta sa, în locurile cerești,
21Mult deasupra fiecărei stăpâniri și autorități și puteri și domnii și a fiecărui nume numit, nu numai în lumea aceasta, ci și în cea care vine;
22Și a pus toate sub picioarele lui și l-a dat să fie capul peste toate lucrurile în biserică,
23Care este trupul lui, plinătatea celui care umple toate în toți.

Selectat acum:

Efeseni 1: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate