YouVersion
Pictograma căutare

Matei 14:22-36

Matei 14:22-36 EDC100

Îndată după aceea Isus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până le va da drumul noroadelor. După ce le-a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur laoparte. Se înnoptase, și El era singur acolo. În timpul acesta corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o nălucă!” Și, de frică, au țipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Și după ce au intrat în corabie, a stat vântul. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus și I-au zis: „Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului. Oamenii din locul acela, care-L cunoșteau pe Isus, au trimis să dea de știre în toate împrejurimile și i-au adus la El pe toți bolnavii. Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți s-au atins s-au vindecat.

Citește Matei 14