Matei 14:22-36

Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenici să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui, în timp ce El va trimite mulțimile acasă. După ce a trimis mulțimile acasă, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să Se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii de țărm și era lovită de valuri, pentru că vântul era împotrivă. În a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o stafie!“. Și au țipat de frică. Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: ‒ Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți! Petru, răspunzându-I, a zis: ‒ Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape. Isus i-a zis: ‒ Vino! Petru a coborât din barcă și a început să umble pe ape și să vină la Isus. Dar când a văzut că vântul este puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat, zicând: ‒ Doamne, salvează-mă! Isus a întins imediat mâna, l-a apucat și i-a zis: ‒ Puțin credinciosule! De ce te-ai îndoit? După ce s-au urcat în barcă, vântul a încetat. Cei din barcă I s-au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“. După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret. Când oamenii din locul acela L-au recunoscut pe Isus, au trimis vorbă în întreaga vecinătate și i-au adus astfel la El pe toți cei ce erau bolnavi. Îl rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți care s-au atins au fost vindecați.